Hong Kong

România liberă:

De ce e Hong Kong-ul altfel 

Când a devenit colonie britanică, la mijlocul secolului al 19-lea, Hong Kong-ul nu era mai mult decât o mulțime de sate de pescari care nu numărau nici 10.000 de oameni. În 1997, când a fost predat Chinei, era unul dintre cele mai importante centre financiare ale Asiei, un oraș bogat și supraaglomerat, cu o populație de peste șase milioane de locuitori. Cei mai mulți dintre ei erau refugiați din China comunistă, care căutau libertatea în această enclavă supusă Coroanei britanice.

Brigitte Bardot va sufla în 80 de bujii

Le Figaro:

"Les américains ont inventé LA star, Marilyn Monroe. les Français n'auront besoin que de deux initiales pour créer la femme, B.B. Il est difficile d'expliquer ce que représenta Brigitte Bardot lorsqu'elle surgit sur les écrans en noir et blanc au milieu des années 50. Elle avait un corps fait pour l'amour. Sexy en diable, elle était belle à vous défiancer, à vous clouer le cœur. Elle était mutine aussi. Dans Le Mépris deJean-Luc Godard, elle sussurre à Michel Piccoli: «... Tu les aimes mes fesses? Hein?». Désarmant."

Joseph Conrad

"E ciudat ce departe de adevăr rămân femeile. Ele trăiesc într-o lume a lor, o lume cum n-a fost niciodată și nici nu va putea să fie, pentru că e prea de tot frumoasă și, dacă ar fi să se realizeze, s-ar sfărâma în cioburi înainte de primul apus al soarelui. Cine știe ce realitate blestemată, cu care noi, bărbații, am trăit mulțumiți chiar de la facerea lumii, s-ar ridica și le-ar răsturna creația."

În inima întunericului, ed. Paralela 45, trad. Ticu Arhip

Cucina i Vino

Toamnă lungă, cu ochi verzi

Regăsind frumusețea amăgitoare, de scurtă durată, a zilelor de toamnă, nu pot s-o gust în deplină pace, mă întristează. E finită, mă ține încordat - se poate încheia oricând, fără preaviz, lăsând brusc locul iernii.

Mireasa iarnă ne are captivi, respirăm sub voalul ei de ceață. O ultimă frunză agățată de creanga sa, petice de iarbă verde, ne ținem bine de ele: în iarnă se intră cu demnitate (la modul demn, ar zice unii). Să nu ne trădăm întimidarea. Repulsia. Portretul din cartea de identitate a României e făcut iarna!

Târg de șase rochii de mireasă, la nu știu ce expo. Miresele se arvunesc în prag de iarnă. Oamenii au nevoie de ceva spectaculos care să le fie împlântat în imaginație pentru a fi în stare să răzbată peste iarnă. Organizarea unei nunți, pentru la anul, e o perspectivă ce poate îmbărbăta orice femeie netrecută încă prin asta.

„Ziua era pe sfârșite, odată cu amurgul se lăsase un fel de incertitudine chinuitoare peste lume, iar pe mine - îmi aduc aminte ca și acum - m-a cuprins o melancolie, de parcă eram al nimănui.” (Gregorio von Rezzori - Memoriile unui antisemit)

podul

Plouă porceşte, curge ca mucii, de nu s-ar mai opri (trece apa peste pod şi-n cazul ăsta - nu-i aşa, mamă? - nu mai trebuie să mergem la şcoală), tocmai aseară ziceam că s-a încălzit vremea, ţara arată oribil toamna, e de nefrecventat, toate se scurg şi curg, te trezeşti năclăit de apă murdară, de noroi, după primii trei paşi făcuţi înapoi, că ţi-a tăiat mâţa neagră calea, stropit din cap până-n picioare, nu-i ăsta timp de făcut vizite.

Tați de duminică

Pentru cei care au uitat (din copilărie): ați observat că, în general, tații, bărbații, sunt grăbiți? Direcția lor rămâne incertă. Încotro se grăbesc tații? Unde vor să ajungă? 

E notoriu că nu toţi tații dovedesc o extraordinară răbdare cu copiii. Mi-e dat să asist la zeci de scene cu tați care urlă la copii, pentru că atâta (zero) înțeleg din propriile emoții. Pentru că, tradițional, nepetrecând prea mult timp cu copiii, nu știu cum să se comporte. Și atunci, își intră lesne în rolul unic de penibil urlător. Prin urlet, unii înțeleg un mijloc bărbătesc de impunere a autorității. Alții, din exterior, cred cu naivitate că bărbatul care își țipă voința este un individ ferm, neclintit = simbolul însuși al tatălui clasic, coloana vertebrală a familiei. Această prejudecată este deja de domeniul cutumei. Se și transmite (prin imitație, prin puterea exemplului) din tată-n fiu. 

Auzim mai des șușoteala: „mai încet, că doarme tata” decât: „mai încet, că doarme mama”. Nu știu cum se face că tații au mereu nevoie de o grămadă de somn! Deh, răspunderi mari pe capul lor! Dar altele decât a-și educa plodul. Destul e că aduc bani în casă. Pun pită pe masă. Unde mai socotim și spaima respectuoasă a restului familiei că, odată trezit, va face iarăși urât, va trânti, va urla, va arbora fața aia de mai lasă-mă-n pula mea. Mai bine doarme, deci. 

Da, bărbații sunt primii care-și percep copiii ca pe niște trofee. Îi trec rapid la capitolul „realizări” (asta când îi concep cu bucurie, nu accidental; sau fie și accidental, dar să aibă capacitatea să-și regăsească în sine instinctul patern, după ce-și revin din șoc). Îi scutură și apoi, îi pun în vitrină. Restul e treabă femeiască, nu se amestecă. 

Bărbații își prind copiii în brațe și-i suie deasupra capului (cât nu-s încă prea grei) ca pe niște cupe ale campionilor. Un fel de evaluare mândră a mărfii, a produsului. Facem referire, firește, tot la bărbatul generic. La cel care însămânțează și fuge (de responsabilități). Tații obosiți & apriori (preventiv) nervoși; tații de două ore (=seara).

Dimineața, îl găsim pe bărbat deja grăbindu-se, accelerează în gol motorul, claxonează. Tropăie. Nu știe nici el unde se precipită. Spre moarte, mai mult ca sigur. Gata: a iubit, a futut, a însămânțat femela, ce-i mai rămâne? Graba asta nedeslușită, fala, și moartea.

puer aeternus

„Atunci când este privit ca o tulburare a personalităţii, cea mai şocantă caracteristică a lui puer aeternus este importanţa exagerată acordată spiritului. Von Franz (1971) descrie prin termenul de puer pe oamenii care au dificultăţi în a se stabiliza, sunt nerăbdători, rupţi de realitate, idealişti, gata mereu să o ia de la capăt, aparent neatinşi de vârstă şi fără prihană, predispuşi la evaziuni imaginare.”

Mic dicţionar al arhetipurilor jungiene - A. Samuels, B. Shorter, F. Plant, revista Echinox, 1-2-3/1996)

fragil ca sticla

Aldous Huxley, Orb prin Gaza

„Cât de frumoşi erau copacii toamna! Neîndurător de frumoşi; insultători chiar, de n-ar fi fost ceva deznădăjduit în încremenirea lor, ceva fragil ca sticla, arătând că dezastrul avea să vină curând.”

Cu toamna-n suflet

Septembrie e mai mereu o lună mustind de un PMS universal, bi&unisexual. Cea mai sălcie şi mai îndelungată menstruaţie din an. Prietenii cu care te-ai jucat toată vara în nisipul chat-ului, în satul (chat-ul?) bunicilor, se întorc pe la casele lor, în şcolile lor. Vara abia stinsă ne pare acum o imposibilă iubire veroneză. Şi atunci, ți se întâmplă că urăşti septembrie cu toată puterea, din tot sufletul, cu toată dragostea. Respingi toamna ca pe unica vinovată pentru ceea ce ţi s-a refuzat trăirii. Pentru toate debuturile, vătămătoare de narcisism, pe care le implică (cursuri, job-uri, naşteri, maturizări bruşte). Şi dânsa, afabilă, mai că te sprijină, s-ar zice, să n-o îndrăgeşti. Cu ploi interminabile cu neîntrecuta sa pricepere de a estompa culorile şi contururile de a spăla din praful drumului urmele tălpilor voastre arse tălpile tale asprearse adâncindu-se cu un foşnet între coapsele mele. Cât să rămâi o vreme lacustru, fără umbră (nur noch ein Schatten seiner selbst), singur cu tine însuţi, într-o meditaţie impusă, forţată. Din care poți și să ieşi, dar abia în octombrie, direct în vara indiană - momentul când primeşti cu adevărat toamna în suflet.

Narcis

Mai e o primejdie dinspre cei care nu-s capabili să se iubească pe sine, mi-a scăpat: au convingerea păguboasă că sunt DE NEIUBIT. Asta îi face acri, ursuzi. De neiubit...

Cum să putrezim elegant

Privești și vezi

Pour qu'une chose soit intéressante, il suffit de la regarder longtemps. (Gustave Flaubert)

Flori de atei

Cu amuzament amar mă gândesc că nici cei mai plini de sine atei, mândri de inapetența lor față de mistică, convinși că orice pe lumea asta e explicabil, nu sunt scutiți de cea mai sălbatică dintre idolatrii în momentul în care, prinși pe picior greșit, în viața lor până atunci ordonată după criterii „exclusiv” raționale (deși nu există așa ceva!), dau nas în nas cu frumusețea deconcertantă. Toată știința lor veselă, micile ritualuri de pură sorginte superstițioasă (nu le-ar recunoaște) cu care-și împresoară știința ca să o păzească - spulberate în confruntarea cu pasiunea pentru un chip frumos. Mai devreme sau mai târziu.