Frumoase, totuși, orele înserării - la Ineu! - lucru care mi-e familiar și mă surprinde, totuși, de zeci de ani. Seara la țară nu anunță (ori nu seamănă cu) un sfârșit, ci promisiunea unei noi și proaspete zile de mâine. Sau începutul petrecerii.
Aici, la Ineu, am așteptat cu cea mai mare nerăbdare înserarea. Adunarea prietenilor, curent în priză, volum, sonor, muzică. Ieșirea în oraș - plimbare, afișare, discotecă. Turele cu bicicleta, în căutarea unui cunoscut. A zăcea, atârnând de grupuri care nu erau ale mele, în lipsă de altceva.
Penibil, dar frumos, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu