Îl citesc pe L. Ciocârlie cu un sentiment situat la granița dintre simpatie și (o oarecare) antipatie. Ceva mă (a)trage, totuși, înainte - către ultima pagină. Și nu-i doar trebuința sportivă de a termina cartea.
Cartea lui L.C. (Pornind de la Valéry) dă de lucru gândirii - sunt sau nu sunt de acord cu el; îl înțeleg sau nu prea. Agreez unele rostiri, resping excesul de oralitate și cazna de a se face amuzant (simpatic). Cred că tocmai „cazna” asta mi-l face (aproape) antipatic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu