„(...)și visul lui era să poată într-o zi pune Adei o astfel de întrebare încât s-o tulbure cumplit, s-o... omoare!” (H.P. Bengescu - Concert din muzică de Bach)
Am simțit și eu asta, dar nu față de vreo parteneră, ci relativ la oameni pe care i-aș fi vrut dispăruți instantaneu, să-i fac să se dizolve, neatinși în vreun fel de mine, să piară în neant, prin simpla rostire a unei formule magice desăvârșite. Încă mai cred în atotputernicia cuvintelor și cred că există frazări cu tăiș de diamant ce ar putea avea efectul unui blestem împlinit.
La răstimpuri, scriind pe bloguri, forumuri, în subsolul articolelor de ziar publicate online, m-am apropiat, antrenament nu neapărat conștient, de acest efect: am mișcat niște conștiințe, am atins niște nervi dureroși, am provocat niște reacții psihoclinice, chiar scriind doar aluziv, neexplicit, sau insinuând. N-aș putea lămuri aici în ce fel și, de asemenea, n-am nici un exemplu concret în minte.
Dar am constatat - nu fără un fior de teamă - că poți de minune să scoți din minți pe cineva, fie și numai cuvântând - dar mai ales în scris! Stângiștii „corecți” și conservatorii bigoți se învecinează și chiar se înfrățesc întru frisoane reactive la umilele mele scrise - pentru ambele triburi rigidobitoace, stângiștii & conservatorimea, gândirea liberă și un oarecare umor acid, dizolvant, fără frâie, sunt amenințări existențiale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu