Să nu reușești să obții apropierea și deschiderea oamenilor e tot un fel de moarte în viață. Te afli în lume, gesticulezi, ești oarecum zărit de ceilalți, dar nu auzit, nu ascultat, ceilalți nu participă la viața ta, ba chiar au tăria de a te respinge.
Respingerea iscă ostilitate și agresivitate.
Nu-s așa sigur dacă nu cumva-i un joc ăsta. Un joc în care ne atragem unii pe alții din lașitatea de a (ne) respinge fățiș. Din lașitatea de a recunoaște fățiș comoditatea, dezinteresul. E mai dramatic să-l aduci pe celălalt la capătul răbdării, să-l determini să cedeze, ca apoi să invoci pretexțul perfect pentru a-i întoarce spatele și a te îndepărta. Ofuscat că ți s-a împlinit „profeția” (lucru pentru care ai tras sforile din greu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu