Am uitat de când n-am mai dormit bine. Am uitat ultimul somn bun, complet, fără întreruperi. Mă zbat noaptea ca un pește care a uitat să înoate, un pește ce visează uscatul, fiindu-i groază că se va trezi și va fi nevoit să-nvețe să respire într-un mediu nefamiliar, ostil.
Cu tot somnul scurt, visez o frumoasă moartă, trăsături de lună în creștere, oval, rotunjimi în expansiune, ochi nespus de vorbăreți, altfel tăcută, mută, grăind numai prin frumusețea ei îmbălsămată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu