Din amintirea zilei de ieri, îmi persistă în cap un claxon nesfârșit - al meu, la adresa celorlalți participanți la trafic. Un claxon care terminase, până-n seara acelei zile, prin a spune ceva despre mine și nu despre ei. Sunetul, semnalul isteric de atenționare și avertisment, de mustrare, o modalitate zgomotoasă de a-i molesta pe ceilalți, un instrument neverosimil (și ineficient) de „educare” a comportamentului în trafic. Ce-o să-și zică, în gând, vreunul dintre cei claxonați de mine: astăzi m-a claxonat cineva apăsat, data viitoare n-o să mai fac - am greșit! Fix.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu