Am visat morminte prăbușite în ele însele, morminte săpate la o adâncime insuficientă din care morții familiei, printre care și un copil, ieșiseră la vedere, scoși afară de ploi, de vremea câinoasă, din pământul răscolit și spălat de ape.
Monumente funerare identice, cele mai noi erau copia unui monument inițial, impunător, copiile fiind tot mai aproximative, pe măsură ce se îndepărtau fizic și temporal de model, pe măsura apropierii lor de „prezent”.
Copilul era singurul mai vădit, nu încăpea nici o îndoială, alb, osificat, dar întreg, nealterat, expus aerului pe un fond natural cenușiu.
Tabloul răscolirii mormintelor avea un aer de mare dramă. Știusem că motivul dezvelirii indecente a morților era acela că fuseseră îngropați prea la suprafață. Îngropați ieftin, având înfipte la căpătâi monumente plagiate grosolan, cu detalii decorative secession ce se estompau pe când le priveam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu