Literatură feciorelnică. Literatură pentru femei oftânde, casnice, fumătoare, îmbrăcate mereu în același capot roz-piersicuță, scămoșat, împuțit de tutun și de mirosul tocanei de zarzavat. Credeți că doi foști amanți, foști iubiți, prieteni apropiați, care fac împreună o ultimă drumeție transisraeliană, s-ar adresa în felul următor unul altuia?
„- Spune-mi, crezi că am putea înopta aici?”
„Spune-mi”!? În veci n-am vorbit unui apropiat în felul ăsta! Așa cum nu arunc nici un „auzi” unuia care e la un metru de mine, înainte să încep să-i spun ce am de spus. Astea-s afectări teatrale, demne de actorii români cu tulburări de personalitate (adică, mai toți actorii români).
Limbajul, dialogurile lui Grossman sunt antipatic de artificiale. Când din cale-afară de dulcege, când prăfos-înecăcioase.
Nu mai țin minte numele romanului, dar e de evitat! Oricare ar fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu