Trăim "în direct" banalizarea răului, așa cum a definit-o Hannah Arendt. Suntem condiționați să integrăm mai ușor anumite evenimente cu un caracter violent, cât timp acestea sunt mânate de o ideologie, de un scop oficial, de o Cauză ce-i împinge în "luptă" pe semenii (?) noștri dezaxați.
Suntem mai puțin dispuși să acceptăm Răul atunci când manifestările acestuia nu par să aibă un motiv de circulație "oficială" (dintre cele cu care suntem bombardați mediatic: foamete, șomaj, persecuții religioase, ultra-liberalism, criza economică etc).
În elanul conformist (și rău intenționat) de a identifica mereu mobíle sociale (comunitare) înapoia unor acte așa-zis teroriste, de ucidere în masă, am uitat de mobílele individuale, psiho-clinice! Convingerea mea este tot mai aprigă că, neîndoielnic, există un terorism organizat (ideologic), dar și, colateral, o contagiune masificată ce "activează" (trezește) tot soiul de psihopați anonimi în căutarea unei glorii postume.
Într-un fel pervers, dar greu de evitat, tocmai faptul că acești neica-nimeni de cartier sunt căutați cu servicii secrete, cu câini și cu armate de mascați le dă lor apă la moară! Mobilizarea asta ulterioară de forțe (& de mass-media!), pe care ei știu că o pot declanșa, cu un efort minim, încununarea unei vieți până atunci fără istoric, îi excită demențial și le dă un sens morții.
