Cum naște (uneori) "iubirea" sau despre toxicomania afectivă

Une personne dépendante affectivement, qu'elle soit homme ou femme, est profondément convaincue qu'elle ne peut exister qu'à travers le regard, l'amour ou l'approbation des autres. Elle est affligée par la pesante impression d'être sans substance en tant que personne et vit au quotidien dans la sourde angoisse d'être perçue par autrui comme n'ayant fondamentalement aucune valeur intrinsèque. Cette croyance négative sur elle même affecte profondément sa relation à autrui. 

Dans l'histoire passée des personnes dépendantes affectivement, on retrouve très souvent de grandes carences émotionnelles liées, par exemple, à l'absence d'un regard parental bienveillant ou suffisamment "nourrissant" pour que l'enfant se sente aimé de façon inconditionnelle. Cette carence de regard valorisant induit chez l'enfant un sentiment d'incomplétude qu'il tentera toute sa vie de compenser. 

Le/la partenaire n'est finalement qu'un instrument pour apaiser sa propre angoisse. La personne dépendante confond souvent "amour" et "besoin", alors que, derrière sa névrose et ses carences, il peut réellement exister un authentique et bel amour -mais il est souvent écrasé sous la pesanteur des pressions névrotiques de la personne dépendante. 

Le thérapeute va progressivement l'aider à remettre en question le bien fondé et la pertinence de cette croyance erronée. C'est la partie la plus difficile du travail psychothérapique car la personne dépendante est intimement convaincue qu'elle n'a pas de valeur. Elle s'est construite autour de cette croyance et elle croit dur comme fer que ceci est sa véritable identité. Elle a donc énormément de mal à se dés-identifier -se "déscotcher"- de cette idée.

(Din L'Express, azi)

Amintiri

28 Iunie 1914, acum 100 de ani deja - un "păcat originar", ce a deschis pentru mai multe decenii cutia Pandorei a conflictelor "frățești", era comis, în mod gratuit, la Sarajevo: asasinarea moștenitorului tronului imperial austro-ungar, Arhiducele Franz Ferdinand (altfel, un notoriu pacifist!). Un gest cu desăvârșire tâmpit, care, printre altele, l-a făcut posibil și pe Adolf Hitler. 

Adormita și absurd birocratica Monarhie absolutistă se dovedise a fi fost - privind înapoi, douăzeci de ani mai târziu - un adevărat paradis pentru supușii săi, în comparație cu ce aveau să aducă naționalismele bezmetice eliberate din frâie și, mai ales, un anume domn Hitler.

O treabă făcută sârbește, pe negândite. Și pe la spate.

Târziu, după solstițiu

C.S./iunie 2014, Ineu

Am „cules”, fotografic, primele sânziene încă dinainte de Rusalii. Altfel, am preferat să le las unde le-am întâlnit, în rădăcina lor. Iar de Sânziene, tocmai eu am rămas fără buchet.

Swhimmel

Eu aduc lacătul; până mă ocup să-l încui, tu adu frânghia, dar vezi să fie una mai scurtă: la capătul ei, o să ne aruncăm în cer.

CS/Iunie 2014, Amberg, Bavaria

Blasfemei

În România, cimitirele aruncă cu pietre. Funerare. 

Într-un cimitir celebru și foarte frecventat din Timisoara, o femeie în vârstă a fost rănită de o piatră de mormânt. 

Martorii și obișnuiții cimitirului susțin că este vorba de un mormânt mai degrabă liniștit, în restul zilelor, și care nu a cauzat niciodată probleme de acest gen, până în prezent.

"E prima oară că provoacă un asemenea scandal. De când vin eu pe aici, nu l-am auzit vreodată să le vorbească urât trecătorilor, să înjure, darmite să arunce cu pietre!" - a declarat, în legătură cu mormântul în cauză, tanti Brambura, o femeie de 87 de ani. 

"Treceam îngândurat pe alee, împreună cu soția mea, când a început brusc să azvârle după oameni cu piatra funerară! Am încercat să-l iau cu binișorul, să-l duc cu vorba. N-a mers. Era foarte pornit să ne rănească. Atunci am decis să-mi iau soarta în mâini și să-l înfrunt, lovindu-l cu soția, ca să-l fărâm. Norocul lui a fost că nevastă-mea e rotundă și moale și nu i-am putut administra decât lovituri ușoare, care mai rău l-au întărâtat." - ne spune un fost profesor universitar, dl Aristotel Urineanu. 

Cei de la descarcerări s-au luptat preț de două ore să desprindă piatra funerară de pe piciorul femeii. Văzând cu frustrare că n-a reușit din prima să o ucidă pe biata bătrânică, piatra începuse să o muște de pulpă ca o apucată. Timp în care mormântul tăcea mâlc.

Neavând antecedente penale, mormântul va fi cercetat în stare de libertate. Totuși, pe durata anchetei, i s-a pus în vedere să nu părăsească cimitirul.