Încerc să-mi dau seama de vreo jumătate de oră, să caut în minte cu paşi mărunţi înapoi un articol pe care l-am citit despre Saul Bellow. Unul foarte bun, care m-a făcut să iau cartea de pe dulap, deşi nici nu mă gîndeam că o să citesc Darul lui Humboldt prea curînd. Deci...cine a scris o pagină atît de convingătoare? (Uitatul ăsta mă face să mă gîndesc serios dacă nu cumva sunt o babă decrepită sub crusta asta tînără)
Şi am citit sute de pagini, am stat, ca în vremurile bune, cu ochii lipiţi de rînduri, fără să observ cine intră în cameră sau cine trece prin faţa geamului. M-am gîndit la America, ca idee generală risipită în amănunte, care mă lăsa indiferentă total. Nici măcar două fraze critico-agresive nu ştiu să îngaim despre "America". Numai că partea minunată şi periculoasă începe acum: cît de bine scrisă poate fi o carte, aşa încît să îmi dea şi viu şi iluzoriu senzaţia unei călătorii reale? Nu prea îmi vine să termin cartea, aşa cum mă ia depresia cînd se termină vreuna din călătoriile mele reale sau imaginare. La o adică, am văzut, în trecere, filme cu gangsteri, înalta societate, maşini hodorogite etc., o lume ireală, îndepărtată, care putea, pentru mine, nici să nu existe. Nu ştiu cum (ba cred că ştiu: printr-un amestec de acţiune, portrete şi teorii fără un dram de plictis, prin dialoguri care nu scîrţîie şi un scris fără stridenţe), dar Saul Bellow a făcut lumea asta, credibilă, clară, vie. Eu zic că-i mare lucru şi nu văd ce altceva aş putea aştepta de la un scriitor.
Vremurile bune se traduc prin zile de vară, special aşteptate pentru Marea Curăţenie, acum probabil i-am spune "renovat apartament", cînd tot renovatul ăsta se făcea cu mutat de mobile masive, învelit în folii murdare şi ales culoarea pereţilor. Marea Curăţenie mă surghiunea pe mine într-o altă cameră, oricare, înghesuită de covoare şi mesescaunecărţi. Dar locul preferat pentru citit fără pauză era patul, tras în mijlocul camerei de renovat, prea mare ca să fie scos. Linişte, ferestre ascunse, pereţi goi.
Şi am citit sute de pagini, am stat, ca în vremurile bune, cu ochii lipiţi de rînduri, fără să observ cine intră în cameră sau cine trece prin faţa geamului. M-am gîndit la America, ca idee generală risipită în amănunte, care mă lăsa indiferentă total. Nici măcar două fraze critico-agresive nu ştiu să îngaim despre "America". Numai că partea minunată şi periculoasă începe acum: cît de bine scrisă poate fi o carte, aşa încît să îmi dea şi viu şi iluzoriu senzaţia unei călătorii reale? Nu prea îmi vine să termin cartea, aşa cum mă ia depresia cînd se termină vreuna din călătoriile mele reale sau imaginare. La o adică, am văzut, în trecere, filme cu gangsteri, înalta societate, maşini hodorogite etc., o lume ireală, îndepărtată, care putea, pentru mine, nici să nu existe. Nu ştiu cum (ba cred că ştiu: printr-un amestec de acţiune, portrete şi teorii fără un dram de plictis, prin dialoguri care nu scîrţîie şi un scris fără stridenţe), dar Saul Bellow a făcut lumea asta, credibilă, clară, vie. Eu zic că-i mare lucru şi nu văd ce altceva aş putea aştepta de la un scriitor.
Vremurile bune se traduc prin zile de vară, special aşteptate pentru Marea Curăţenie, acum probabil i-am spune "renovat apartament", cînd tot renovatul ăsta se făcea cu mutat de mobile masive, învelit în folii murdare şi ales culoarea pereţilor. Marea Curăţenie mă surghiunea pe mine într-o altă cameră, oricare, înghesuită de covoare şi mesescaunecărţi. Dar locul preferat pentru citit fără pauză era patul, tras în mijlocul camerei de renovat, prea mare ca să fie scos. Linişte, ferestre ascunse, pereţi goi.