Asociaţii & reuniuni

C.S./2013

Să nu tratăm cu dispreţ capacitatea de mobilizare întru reuniune a muncitorilor de pământ din ţara noastră! Vorba unui prieten hâtru: o mână spală pe alta, de pământ. Pământul înghite piatra, foarfeca bate hârtia. Tot aşa, muncitorul de pământ îl poate învinge în luptă dreaptă, dacă îşi pune minţile cu el, pe muncitorul de piatră. Îl îngroapă de viu, la rigoare. Să-şi mai și aducă fiecare prietenii, ar ieşi scântei! Ar iese - zice bănăţeanul. Sau cum naiba era: ar iasă?

Depeche Mode - Personal Jesus (Live at SXSW 2013)

La unica música con cojones... More to come in May.

Depeche Mode Live @ SXSW - Personal Jesus 

Duminica oului

În diminețile de duminică, media de vârstă a celor prezenți în stradă crește amețitor către 40+. Cu excepția unor mame încă tinere, care și-au scos soacrele mov în nesperatul soare al lui aprilie, și a unor cupluri fără riduri pe care le leagă strâns nu dragostea, ci copilul nedorit, restul trecătorilor sunt vârstnicii. Aceștia urmează să ia tramvaiele și troleele sub asaltul lor gratuit în căutarea oului mai ieftin cu 10 bani.

Ce faci, te perspicaci?

Hotărât lucru, mulţi dintre cei care alcătuiesc valul nou de traducători români, pe mâna cărora editurile lasă noile apariţii, fără să mai plătească verificarea lor, nu cunosc limba română (vezi profesionistele case editoriale autohtone de odinioară, cu armata lor de angajaţi; era lesne de găsit acolo mulți oameni iubitori de limbă şi de carte)!

Și o voi repeta până la jenă!

Nu am stat să notez ca o babă cârcotaşă toate gafele de limbă sau neatențiile ale doamnei Cristina Ispas (traducătoarea Sfârşitului, aclamata carte a istoricului Ian Kershaw - Corint, 2013). Nici nu am ajuns la ultimele pagini, ca să zic că asta a fost tot, niște excepții, şi pot să răsuflu uşurat. Voi începe de-abia acum să inventariez, mai am circa 200 de pagini.

Totuși, a trebuit de m-am oprit puţin pentru a respira adânc, să-mi recâştig calmul, la pagina 229, unde mi-e dat să aflu că Goebbels a rămas până la final unul dintre cei mai perspicaci lideri nazişti!... Mă întreb, atunci, care este singularul doamnei Ispas pentru perspicace? Mă întreb retoric, bineînțeles, pentru că știu răspunsul: e perspicac.

Revin cu later edit. În scurt timp, apare și australianul general-colonel Lothar Rendulič..., comandant al unei importante armate germane în 1945. Născut, fireşte, nu în Australia, ci în vecina acesteia de nume (e adevărat, primele trei litere-s identice!) - Austria. Prilej de confuzie penibilă, de felul Budapest - Bucarest (tipică pentru americanii mândri de ignoranţa lor, n-a ocolit-o nici pe traducătoarea Cristina Ispas).

Surorile Marx îl despoaie pe împăratul T. Chirilă!

Link: Surorile Marx

Tudor Chirilă semnifica, mai deunăzi, pentru Crin Antonescu ceea ce era Mircea Cărtărăscu (sic!) pentru numitul Traian Băsescu (omul politic al unei singure cărți - Levantul). Amândoi au simțit (bine) că sus-pomenitele vedete „artistice” au priză (cuantificabilă politic) la anumite categorii socio-profesionale, considerate a fi mai „răsfățate intelectualicește”. Au simțit bine, dar au folosit prost atuul.

Chirilă prindea la liceenii incurabili, muzica lui se lipea perfect pe cerințele atmosferice ale banchetului de sfârșit de clasa a doișpea și pe meciul tradițional cu profesorii, dar și pe majorat (vezi versurile acelea idioate, cântate cu vocea lui de infantil răzgâiat și adresându-se strict vârstei taberelor promiscue, la munte și la mare).

Cărtărăscu impresionează fizic cuconetul literar, studentucile din primul an (dar și din ultimul...), își joacă bine rolul de scriitor angajat, de dreapta (!). Dă bine pe ecran, cu aerul său vulnerabil de etern adolescent, când participă la lectura de protest pusă la cale în fața TVR, ca să-l readucă pe iremplasabilul I.T.Morar la emisiunea pierdută. Că despre lectura cărților sale e mai greu de discutat. Cel mai probabil, multe din fanele sale, care leșină cu suspine când Cărtărăscu își dă părul pe după ureche, nu au trecut de jumătatea Orbitorului (citit demonstrativ-ostentativ în autobuz și-n metrou). Mult spus citit, deschis ar fi mai onest.

Grăind de bine despre bardul Chirilă, inițiator melodic al foarte tinerei generații într-ale sexului după ureche, Crin Antonescu a socotit că-și va asigura votul tsunamic al proaspeților electori. Nu a fost chiar așa. Dovadă că dl Antonescu este tot președinte al Senatului. La Cotroceni a participat mai an doar la un casting în urma căruia domnia sa, unic candidat, a ieșit, surprinzător, pe locul doi.

Nici o identitate de talent între cei doi, să nu fiu înțeles greșit! Între cei doi, e o diferență ca aceea dintre Mircea Cărtărescu și pixul său. Cu precizarea că pixul lui M.C., ținând cont de îndelungata prestație în slujba scriitorului, s-ar putea să scrie chiar de unul singur mai profund și mai cu rost decât Chirilă. Vă invit să vizitați contribuția gustoasă a Surorilor Marx la celebritatea nedorită a bardului Chirilă (linkul din capul textului).

Françoise Dolto - Femininul*

„Dacă pentru adolescentă şi pentru fetiţă fecunditatea este o condiţie a vieţii de femeie, lucrurile se schimbă radical când vorbim despre băiat, care se poate lipsi în întregime de aceasta ca urmare a specificului masculinităţii. Şi în cazul bărbatului, paternitatea poate rămâne mult timp o fantasmă, o transgresiune a incestului sau fanfaronadă, astfel încât copilul real să constituie un frate sau o soră pentru care femeia devenită mama-care-are-un-alt-copil îl neglijează.”(iresponsabilitatea masculină în raport cu realitatea naşterii, n.m. CS)

*Cuvânt înainte de Muriel Djéribi-Valentin (ed. Trei, 2008)

Sensuri casnice

Duminica, ziua nemișcării anxioase. Urcăm, corecți, fără chef și fără chip, în mașină și ne deplasăm la părinți. La părinții lui sau la părinții ei - depinde cum le-a fost înțelegerea premaritală. Vizite de puricare mutuală. De lins în genitale cu socrii. Puțin îi pasă ei că lui îi pică greu la digestie dădăceala băgăcioasă a mamei-soacre; nu-i pasă, nu conștientizează, nici că ea însăși, neproaspăta lui soție, redevine un bébé stupid în preajma mă-sii, regresând la stadiul oral, alintându-se, pocind voit cuvintele, și consumând nostalgic până-n prag de vomă tot ce-i pune mater familias pe masă, dinaintea gurii - neuitatele mâncăruri grase & acide ale copilăriei sale. 

Iar el, venindu-i rândul în duminica următoare, nu dă semne să-i pese (laș, n-o să intervină) că propriu-i tată o va supune iarăși pe biata proaspăt-consoartă la aceleași obositoare tirade politice, bancuri porcoase și vituperări naționaliste stil antenatrei, ce nu suferă în veci contraargumentări, alte opinii, întreruperi. În numele salvării armoniei familiale, la întoarcerea acasă nu-și vorbesc despre asta, însă, până să se culce, ajung să se certe pentru poziția neconformă a prosopului de corp pe bara nichelată din baie.

Să luăm alt exemplu duminical: vecina-cea-conștiincioasă - se scoală odată cu zorii, chiar și la sfârșit de săptămână, pentru o cafea cu prietenele. Prime time matinal. Mocnește în unele femei o îngrijorare de-o forță incomensurabilă: aceea că ar putea fi bârfite in absentia. Forța asta, devenind una motrice, un combustibil fosil, le constrânge să acepte toate invitațiile, să iasă întotdeauna împreună! Grija că restul bandei s-ar putea întâlni separat le scoate din minți, le scurtează somnul, le scoate val-vârtej din casă.

***

Nu vreau să merg la muncă, vreau să merg într-o carte! Mă întreb dacă personajele unei cărți se înțeleg între ele, când cartea-i în repaus, se lămuresc reciproc că trebuie să pună umărul împreună pentru a se face citite? Trăiesc ele când copertele-s închise?

Aș vrea să mă strămut cu totul în caietul ăsta. Să mă rostogolesc în pagini, gol ca-n fotografia de la un an, și să las în urma mea păreri de cuvinte. Să nu pun niciodată punct. Îmi rad barba, dimineața, privindu-mă pe toate fețele, în caiet. N-aș ofta și n-aș tânji decât să am un instrument de scris ideal, inepuizabil, și pagini, cât mai multe pagini!

Copywriters fără frâie

NYT: Those Irritating Verbs-as-Noun

Minimal vinyls

Somn

J'ai bien dormi, car mon malheur a dormi lui aussi. Sans doute a-t-il passé la nuit couché en boule sur la descente de lit. Je me suis couché avant lui, et j'ai eu quelques secondes de bonheur indicible. J'étais le premier homme ouvrant les yeux sur le premier matin. Puis, mon malheur s'est réveillé à son tour, et aussitôt il s'est jeté sur moi et m'a mordu au foie.

(Michel Tournier - Petites proses, Gallimard)

Unseasonably cold

Tata (ne) cere: - Numai oleacă de pământ cu apă,
bun de întins așa jilav pe limba uscată,
să-i mai astâmpere setea.

Noi credem că nu-l înţelegem bine, dar Dumnezeu e pe aproape, îl ascultă şi apoi

Dumnezeu îi dă: Pământ cu apă, cât cuprinde cu ochii, să-i înece teama de moarte.

***

Câinii negri aleargă noaptea

Gratulându-mă pentru a fi avut tăria să nu ies ieri în oraş, câinii negri ai viselor mele au venit gudurându-se ca eu să-i prind curajos de bot, m-au urmărit cât să-mi fie alături și nu pentru a mă înfricoşa, asta nu înseamnă, la rigoare, că mâna mea ținându-i de bot nu s-ar fi simţit gozav încleștată de colţii lor băloşi, pe când Daisy e atrăgătoare tocmai prin inconștiența intenţiei sale de a seduce, seducție pulverizată-n jur din toată fiinţa ei, ca un ambipur; mâine e vacanţă și voi fi din nou izolat în cetatea mea, imobilizat în tabloul fără ramă al unei fețe simple, triste, surâzătoare, poţi dormi lângă faţa mea fără să intri la idei, iar dacă-ţi dă ghes, poţi face duş cu ea, îi poţi fi prieten în timp ce îţi citesc în vis cu intonație poeziile despre patrie scrise de Magda C., matria mea cea de zi cu zi, ne amărăşte pe noi, ne loveşte cu pietre de pavaj şi ne smiorcăie cu gaze lacrimogene, ne trimite să imigrăm în America de Nord, oriunde se culeg portocale, măsline, castraveţi sau curmale;

stau de vorbă cu ea despre patrie până noaptea târziu, până dimineaţa, suntem amândoi beţi, n-am tras seamă cum s-a făcut noapte, vinul bun, abia că-i mai simţeam gustul, umezeală pe cerul ploios al gurii, ochii se umezeau şi se îmblânzeau, n-aveai cum să nu faci dragoste, măcar la beţie, nu te miri că în persoana mea pare să se fi colectat ca un puroi în vârf de bubă toată memoria neîmplinirilor tale - iubiri scurte, aproape uitate, săruturi fugare, stai, se oferi el avizat să-mi povestească cum se procedează;

îţi calci cu bocancii pe inimă și o săruţi pe obraz alunecând spre gură, nu va opune rezistenţă, știind că altfel tu vei declanşa un şir de întrebări şi imputări, reproşuri şi salturi cu picioarele-n prag, cel dintâi lucru despre care te întreabă e dacă ai prietenă, îl și cred - le interesează foarte mult, contează, poţi să ştii atunci că te-a trecut în agenda ei roz, îmi încredinţă chiar el trucul ăsta înfiorător scoțând pe nări un soi de nechezat autoironic ce-i venea foarte bine, cu înfățișarea lui cât se poate de cabalină, caii îl considerau de mult unul de-al lor, aproape căzusem în cursa preocupării ei deosebite pentru starea mea civilă, însoţit sau nu, ce să spună și ea prietenelor seara, la lumina discretă a petrecerilor în pijama, îi dădui repede crezare mai ales că era imperativ să o sărut, în dimineaţa aceea mă trezisem fără carii, tată, am strigat, nu am nici o carie, colgate astupă toate cariile, iar sărutând-o, alesesem să consum toate creditele fragilei noastre relaţii, nu am făcut bine.

Filimon

Filimon era obişnuit cu arșița verii, de fapt, bonom cum îl ştim el îşi prevenea prietenii: o să vedeţi că-n vara asta ziua va fi mai lungă și toridă, noaptea mai scurtă, iar păsările îşi vor cloci ouăle după calendarul ştiut. Pentru aceste sfaturi și sentințe venite din străfundurile sufletului, prietenii l-au îndrăgit și-l cheamă adesea la o bere, iar el le povesteşte: mă trezesc astăzi și ce-mi veni mie? să mă uit la cer - albastru, câţiva norişori răzleţi, suflaţi de vânt, e joi, îmi şoptesc în gând şi parcă un ce lăuntric îmi dă dreptate - da, e joi; aici, prietenii lui Filimon se cutremurară cu toţii la unison, ca scuturaţi de friguri, într-adevăr, câtă dreptate poate avea omul acesta pirpiriu, cu-o singură sprânceană, groasă și unită la baza nasului, de şedea în faţa lor cu coatele pe masă, debitând lucruri deştepte, din cele ce lor rareori le veneau în minte.

Şi-i plătesc încă o bere, patronul localului zâmbeşte satisfăcut în spatele tejghelei, vistieria se umple, din nou frigiderul conjugal va fi plin, copiii săi vor avea ce mânca diminețile, nu se vor mai trezi cu cearcăne cafenii de îngrijorare. Filimon îşi bea berea cu tact sau precipitat, după cum cere subiectul povestirii. Din când în când, rătăcit în patima narațiunii, își foloseşte sticla, scrumiera sa şi pe-ale tovarășilor de pahar pentru a trasa hărţi numai de el ştiute şi înţelese, de ceilalţi doar admirate cu gura căscată, le trânteşte sugestiv pe masă, făcând să sară scrumul din scrumiere, berea din sticle și pahare, făcând să zboare vesele gunoaiele de pe faţa de masă arsă de ţigări ţintite cu simț artistic: nu ghiveci, ne țintui el cu patos, bulbucându-și ochii în care i se strămutase toată elocvența, amalgam! şi repetă, încântat de sonoritatea neaşteptată a cuvântului ce tocmai îi ieşise din gură: amalgam! noi ce să spunem? să rămânem  amuţiți de uimire, nu altceva, butelcile oprite în dreptul gurilor, înainte de întâlnirea fatală cu buzele, gurile se uitau şi ele cu maximă curiozitate ca să prindă continuarea

se părea, însă, că ideea întreagă fusese comprimată în acel cuvânt, care-i convenea de minune lui Filimon, căci nu mai urmă nimic... Poate că doar gândul lui Filimon petrecea ideea mai departe, dacă era să ne luăm după privirea sa fixă, ce stăruia asupra peretelui din spatele nostru, cu mimica meseriașului care e absolut convins că, dacă ar fi fost din timp solicitat, ar fi montat lambriurile acelea mult mai aproape de adevăr, undeva pe la graniţa nepăzită dintre sine şi eu, dincolo de bine şi de rău, dincolo de principiul plăcerii, dincolo de Africa, exil şi împărăţie, faţă şi revers.

Lecturi

„Si d'aventure je me marie, je n'aurai jamais d'enfants, lui dis-je. Les enfants et la littérature sont incompatibles.”

Nu din snobism citesc Llosa, Mătuşa Julia şi condeierul (La tante Julia et le scribouillard, éd. Gallimard), în lb. franceză, ci din foarte pământeana pricină că dl Liiceanu o vinde prea scump.

Unde mai pui că editorul a ştampilat pe toate copertele seriei de autor M.V. Llosa (tradus în română) inscripţia Premiul Nobel pentru literatură, fără a menţiona anul. Lăsând să se înţeleagă - în scopuri de marketing „deştept”, bazat pe o românească, deci pardonabilă & „minoră” ambiguitate (o practică și alții, la noi), spre prostirea entuziaștilor semidocţi hip - că baş pentru cartea pe care o ţii în mână peruanul a primit Nobelul. Asta cu condiţia să nu fi ajuns deja să credem că a fost nobelizat pentru întreg raftul!

Mai bine dau banii aceia pe un abonament de un an la Institut Français. Şi-s gata să suport cu stoicism larma copiilor aduşi cu arcanul de părinţii nouveaux riches la lecţii de franceză.