Regina

Cum să fii mascul (fragmente)

 Fără îndoială, trăim o epocă a aflării în vorbă. De spaima unei tăceri ce ar putea invita la primejdioasă introspecție, toată omenirea vorbește incontinent. Se sună, răspund la telefon cu prețul accidentului rutier, oricând, oriunde, la orice oră. Toți echivalează a fi sunat, a fi căutat cu a fi important. A vorbi cu a conta.

Dacă ești bărbat (în devenire) și umbli prin ploaie, vorbești tare, iar stropii te vor ocoli. Ploaia se-nchină, traiectoria picăturilor se curbează, tu pășești printre stropi, plouă în șoaptă, din respect pentru cât de bărbat ești (pe cale să devii) tu.

Un Ove pe nume bărbat

 „Un bărbat pe nume Ove” de F. Backman = casual reading. În românește, lectură ușoară(?). Ușurică. Ca la fată „frumușică” - mai mult decât drăguță, dar nu sufocant de frumoasă. Că doar n-o să traducem „lectură întâmplătoare”, ca în casual sex.

Stă un jenesaisquoi în titlurile unor cărți, în felul cum „sună” numele autorilor, în tiparul ales pentru coperte - din care un ochi atent și exersat poate „desprinde” cu destulă ușurință că am dat peste o carte „de (larg) consum”. Casual, deci.

În jurul lui Ove, mă-nvârtesc de ceva timp. O iau din raft, o evaluez, îi pipăi cauciucarea, porozitatea galbenă a hârtiei. Dar tot nu m-am hotărât s-o cumpăr. A contat și din ce direcții am primit recomandările de lectură. Și asta m-a ținut departe de Backman. Știi, de multe ori, venind de la anumite persoane (în rest, de încredere, bine intenționate), recomandările pot avea efectul invers (sau opus). Nu că persoanele alea n-ar fi cititori de încredere ori avizați. Dar, nu rareori, sunt cititori rămași prizonieri ai unui anumit gen de cărți - undeva la granița dintre „consum” și marea literatură. Între cartea de metrou și aceea de citit cu pixu-n mână.

Așadar, F. Backman - plăceri vinovate. Intermezzo între două cărți mai solicitante intelectual. Nu că m-aș justifica, mi-am „asumat” lectura asta. Totuși, prin aceste notații încerc să alung senzația că pierd timpul ori că stagnez cu „marea listă” de lecturi, citind despre Ove.

„Ci pentru că trecuse ceva timp de când cineva îi amintise diferența dintre a fi rău pentru că ești nevoit și a fi rău pentru că poți.” (F.B.)

Sf Simplitate

 Notez astea întins în hamacul meu preponderent albastru. De aici, de la prea mult albastru, scrisul ăsta strâmb, într-o rână. Mă gândesc la ce-i mai bun pe lume. La sacrificiile ce ți se cer și doar ca să guști firimituri din ce e mai bun pe lume. Relaxarea fără cuvinte, întins în hamac, la deal, în cântec de păsări și cicade, o gleznă moderat orbitoare, un schimb de priviri susținute.

Miroase a friptură, miroase a clisă friptă, oare de la ceapa asta care mi-a încolțit în geantă, s-o fi făcut numai stând în pungă, e aproape insuportabil de cald afară. Muzica își vede de treaba ei, cântând din boxa portabilă, via telefon - tehnologia vremii pe care o trăim. Altădată, era nevoie să venim la Deal căptușiți cu baterii R20, ce se găseau cu dificultate și durau puțin. Priză, la Deal - o raritate.

Antichități: casete audio, CD player, casetofon. În prezent, bătălia se dă pentru semnalul 4G, ca să „bată” Spotify-ul până la locul cu distracția. Mult spus - Spotify la Ineu, acum cad deja în avangardă, căci YouTube este tărâmul promis al manelelor, întrerupte oportun de publicitate.

Zgânduri

 Ce fac acum (și citind cartea asta despre bărbați incapabili - sau nevoitori, s-a gândit cineva? - de angajament afectiv pe termen lung) e să scurm și să zgândăr reziduurile în căutarea de unghere încă mocninde pentru a mă vedea pe mine într-o lumină cât mai naturală, atâta lumină câtă pot duce într-o zi fără să cad în pseudo-depresie sau în autodenigrare. Lumina crudă pe care s-o pot stinge când doresc sau când n-o mai pot îndura.

Idiortodoxia

"Triste et en colère. J’avais 8 ans quand la fatwa a été émise contre Salman Rushdie. Et à ma grande tristesse il me semble que, depuis, l’islamisme a gagné, dans beaucoup de pays, la bataille culturelle. Le conservatisme, la bigoterie, la haine du corps, la fausse vertu gangrènent nos sociétés et étouffent les désirs de liberté." 

LEÏLA SLIMANI, Le Point, 18.08.2022

Cedarea unor teritorii

Măgulite că sunt dorite, unele femei cedează și ajung în pat cu pretendentul, indiferent de calitatea lui umană. Orgoliul ușor de gâdilat - probabil, reversul unui complex de inferioritate nerezolvat - le determină să consimtă și să cedeze. Nu presupusele „merite” ale celui care le curtează. Simplul fapt că au stârnit atenția cuiva îl „face” pe acela atrăgător în ochii lor. M-a plăcut „din prima” atât de mult încât toate defectele lui s-au dizolvat sub impresia pe care mi-a provocat-o simplul fapt de a mă simți dorită de el.

Nu-i exclus ca teoria de mai sus să „funcționeze” și-n cazul unor bărbați.

Menu à la carte

 Chiar și atunci când fac lucrurile ca la carte, mă tem că răzbate dinspre mine faptul că nu-s tocmai convins, mai mult - sunt neconvingător, poate artificial, poate subliniez exagerat că „am făcut lucrurile cum trebuia”, încât însăși acea exagerare atrage în mod nedorit atenția și le trage unora semnalul de alarmă că poate aș vrea să fiu oprit din ceea ce încerc să fac, să mă oprească cineva, să mă oprești tu și să-mi dai liber, văzând bine ce mult mă chinuie să fiu comme il faut, cum e așteptat - carevasăzică, și cât de contra naturii mele este acest lucru.

Te iubesc, pentru că (știu că o să) mă părăsești

 Autosabotorul plânge des de propria-i milă. Nu ezită să folosească asta și pentru a seduce, pentru a se înconjura de un fum mitic, ademenitor. Bărbatul „vulnerabil”, cu suflet prăpăstios. Ai putea să nu-l iubești sau să nu-ți dorești să-l ajuți, chiar iubind și-n locul lui, iubindu-te în el pe tine, salvatoarea lui? Asta-i capcana în care te atrage să cazi.

Sună a bipolaritate. Nu extremă. Dar e acolo, prezentă, mârâind surd din culise.

Contribuția ta nu e neglijabilă. Ești o bună purtătoare de ecou. Clopot pentru limba mea lovind mai tare sau mai sensibil în pereții tăi. Rezonezi la vibrația limbii mele, primești mesajul. Clopotul își iubește limba, tu îl vei iubi cu termen dat (de expirare, vezi capacul).

Izbita

 Am avut cândva, pentru scurtă vreme, o petite copine care spunea mereu: al meu tată, a noastră casă, emfaze de genul ăsta - de poet român repartizat ca prof într-un oraș mic, periferic - pentru care îmi venea să-i sparg, romantic, gura.

Taraba cu dezgust

 Rămân acasă, confuz și indispus de nesomn, noaptea compromisă, pus pe harță, scriu compulsiv și ostil, pentru a mă debarasa de frustrare, aștept reacții: râs, șoc, scandalizare - orice replică ar fi bine primită. Vreau să zgudui și să le provoc ranchiuna; intolerant și lipsit de empatie cu prostia, sunt ursuzul de profesie.

Vreau să le stârnesc respingerea și fascinația aia bolnăvicioasă ce te determină să revii la locul carnagiului, la sursa dezgustului, s-o caute din nou - groaza de a citi, oripilarea - să nu se poată dezlipi, dependenți de plăcuta oroare pe care o resimt.

Scrisul ca blazon

Cărți interesante. Memoriile lui Anne Bentoiu. Știi, doar, ce mult îmi place să citesc memorii scrise în acea limbă română - curată, nestânjenitor de prețioasă, plastică și elastică, dar și atât de elegantă! Limba asta din cale-afară de plăcută lecturii era haina invizibilă, marcă a demnității, ce le rămăsese de purtat marilor familii dezmoștenite de staliniști. Era semnul lor distinctiv, legiunea lor de onoare.

Io a n a dark

 Sunt un arc întins. O drâmbă. Un fierăstrău arcuit, la care cineva priceput, un virtuoz, ar putea cânta ori s-ar putea tăia, neglijent, pe când ar încerca să cânte la mine, curbându-mă melodic.

Clipele, nu prea numeroase, de liniște deplină, petrecute-n hamac, la deal, plutind în bere, deasupra noroiului clipocind vaginal ca o mlaștină disimulată de buruienile grase. Bineînțeles că nici acolo n-am parte de pace pentru mult timp.

Copiii devin îngrozitori, din cauză că făcătorii lor nu se ocupă de ei, ci doar zac prin preajmă, dorindu-și sau cerând să fie lăsați în pace, le interzic una-alta din gură, le spun ce să facă și ce nu, fără să-și mute fundul de pe scaune. Or copiii nu execută ce vrei tu decât dacă faci bine și te ridici de unde șezi, implicându-te cu convingere.

Ordinea naturală

Dincolo de încălzirea globală, de politica de dreapta sau de stânga, adevărata problemă a individului uman este situarea lui într-o relație. Cum intră și, mai ales, cum rămâne și cum iese de acolo. Războaie, ecologism isteric, problema identității sexuale sunt căcat mumificat față de nepriceperea noastră de a fi într-o relație, față de neștiința de a ieși integri psihic dintr-o familie (de origine), de a deveni, de a individua...