Am descoperit-o nepermis de recent pe F. Sagan, cam tot așa cum am dat și peste Patrick Modiano, care mi-a trezit interesul grație unor reduceri de preț la câteva dintre cărțile sale...
Alta a fost treaba cu Françoise Sagan - spre ea m-a condus pasiunea pentru Jean Seberg (foto), actrița care o juca pe adolescenta din filmul Bonjour tristesse (Otto Preminger, 1958) și pe care o regăseam mereu cu plăcere, în tricoul ei marinăresc, alături de Belmondo, în À bout de souffle (Jean-Luc Godard, 1960). Recunosc: de n-ar fi fost Seberg, n-aș fi citit-o pe Sagan.
La fel, dacă Modiano n-ar fi „apărut” la 9,99 lei, nu l-aș fi citit prea curând. Și ce pierdere ar fi fost, în ambele cazuri!
Îmi dau seama că scriitorii inteligenți mă seduc în egală măsură ca scriitorii cu talent nativ, ca violoniștii după ureche. Marii „comentatori”, suferind de ispita „intelectualizării” la nesfârșit a unei scene (unii, pentru că n-au nimic altceva în minte, n-au imaginația faptelor, au doar talentul analizei, ca nimeni alții, al descoaserii sau pe cel al deconstruirii, al interpretării incontinente) și scriitorii care-s povestitori neîntrecuți, care se pricep să te vrăjească născocind și jonglând cu faptele brute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu