Sunt profund marcat de îmburghezire și lașitate. Îmburghezirea a fost încă de la începuturi o fabrică de nevrotici, inepuizabilă sursă de muncă și de consistente venituri pentru psihoterapeuții vremii. E atunci când, instalat într-o relativă bunăstare materială, se declanșează, rupând barierele, confictul dintre vechile vise și aspirații, obligația de a munci neîntrerupt și de a face bani și o copleșitoare senzație a ratării.
Care să fie antonimul (sau corespondentul referitor la femei) al lui a îmbărbăta? A înfemeia? Poate a afemeia.
I-am spus cuiva mai demult că, dacă vrea cu adevărat să știe ce mai fac, să-mi citească (să-mi ia pulsul din) însemnările de pe blog. Eram supărat și dezamăgit, țin minte. Blogul e ziarul cotidian/lunar al sufletului meu, el atestă ce și cum simt, curenții sufletului și ai minții, mai ceva ca un act legalizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu