Astăzi, simt să refuz totul, mai precis - orice. N-o să resping, totuși, nevoia de a mă urni, pășind până-n centru și înapoi.
N-aș vrea, în ruptul capului, să întâlesc vreun cunoscut! Cred că i-aș suci gâtul nevinovatului peste care aș nimeri. Vreau să fiu eu + mine. Eu și mânarea asta de a circula de unul singur până la capătul lumii și-napoi, în jurul Pământului. Ardoarea de a fi - undeva - străin și fără obligații.
În liniște, însoțit de gândurile mele, fragmentate și făcute mai ușor de îndurat de ceea ce văd înaintea ochilor - fețe străine, fețe pe care să le pot citi în pace, să mă încarc cu geografiile lor noi și apoi, să le uit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu