marți, 31 ianuarie 2012

Alunecare

Bănuiesc că l-am visat în mai multe rânduri. Ajung, și nu-mi dau seama cum, „ca prin farmec”, pe palierul unui bloc nu foarte înalt. Întotdeauna mă regăsesc acolo sus, fără introducere, fără să-mi amintesc vreo cale de întoarcere. Aș fi obligat să mă cațăr peste balustrada balconului pentru a coborî. Și numai gândul ăsta e suficient cât să-mi provoace o stânjenitoare senzație de frică amestecată cu o suspect de plăcută amețeală. Am impresia că în alte rânduri alesesem această cale disperată a escaladării balconului, reușind să ajung la sol, însă cu prețul unei terori grozave, încercat de un rău de înălțime înfiorător, tălpi electrizate, furnicăturile spaimei, senzație de înțepenire și imboldul absurd de a nu mă opri. E ciudat că în episodul ăsta nu mai trebuie să urc, însă până și coborârea, care e de fapt o cădere frânată, o convertesc într-o părere de performanță!

Mai bine aș rămâne sus, îmi dă târcoale un gând. Pentru totdeauna. Decât să risc o descindere „neconvențională”, căci nu se arăta prin preajmă nici o scară. De pe balconul „nostru” trebuia să săltăm pe cel de dedesubt, după care ziceau unii că ar fi simplu. Având aceleași probleme cu înălțimile, B decide în acest vis să sară și o face fără să amâne, surprinzându-ne, ca și când ar fi vrut să scape odată, să evadeze din ceva-ul care ne ținea prizonieri. Cei rămași ne împărtășim bănuiala descurajantă că locatarii acelui bloc nu coborau nicicând.

B cade cu o bufnitură destul de „promițătoare” pe trotuar, nu știu în ce stare este, dar simt că n-a pățit nimic. Eu mai am de stat. Străbat încă o dată holul, studiez cu suspiciune toate treptele ivite în cale ca la comandă, încerc să intru în vorbă cu niște oameni care aveau aerul a fi venit totuși de undeva de jos și se îndreptau către apartamentele lor. Mi-e oarecum teamă să-i privesc în față, teamă că sunt cu toții bătrâni cărora nu le pasă dacă-și mai părăsesc vreodată casele sau nu. Refuză să-mi spună care era ieșirea, ba mai rău: îmi indică piste false: un horn îngust prin care aproape aș primi să mă strecor, dar nu are scară..., orice, numai să nu fiu obligat să mă cațăr și să fiu iarăși terorizat de teama de înălțime.

Om mai vedea.

3 comentarii:

ancussa spunea...

Om mai cădea.

Anonim spunea...

Aveam şi eu unul cu un balcon ce se prăbuşea cu mine cu tot.. nu ştiu cum am scăpat de el. Prăbuşi-ne-am doar in somn.. :)

cristians. spunea...

Nu l-aș fi notat (evocat) de n-ar fi fost un vis recurent. Acum visez mai ales apocalipse. În detaliu, demne de Pixar!