Fiecare ins îşi stabileşte, în timp, propriul stil de a se căca. Mai pripit, mai pe îndelete, toţi sfârşim prin a deveni specialiştii propriei defecaţii. Unii îl slobozesc cu indiferenţă, aproape pe nesimţite, pe când citesc mica publicitate din ziar; nu ţin nici la el, la căcat, nici la procesul în sine; nu au viziuni şi revelaţii între timp; eventual, se uită nerăbdători la ceas, că mai au şi altceva de făcut astăzi, nu numai să se cace toată ziua.
Alţii îşi lansează căcatul cu multă afecţiune, cu tandreţe amestecată cu regret, mai că ar privi în urma lui, vărsând o lacrimă, îl scot în etape, la răstimpuri scurte, îl savurează ieşind, îl „lucrează", nu le place să audă zgomote exterioare în vremea asta, necum să caute cineva la uşa toaletei, de aceea mai bine se cacă acasă, unde-şi pot bate nevasta, dacă mă tulbură, şi tâmpiţii ăia de copii, cine m-o fi pus să-i fac, să vezi numai ce bătaie le aplic eu mintenaş,
au revelaţii, idei briliante, complicaţii intelectuale (fac un blog), gânduri optimiste către euforice, soluţii la problemele încâlcite ale vieţii, zâmbet pe buze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu