Fără cuvinte

Motivele nu pot trece dincolo de nevoia de a rămâne în limitele discreţiei. Prezenţa mea pe acest blog nespus de drag se întrerupe aici, odată cu această intervenţie. Sper ca patroana lui să ia serios în considerare posibilitatea ca textele mele să rămână pe mai departe vizibile eventualilor vizitatori, vechilor prieteni ai scrisului nostru. Nu vreau să organizez o colectă de semnături de susţinere, nici un priveghi. Dacă am putea, am vorbi acum cu toţii, laolaltă, ne-am spune unde am greşit, ce am fi făcut altfel, unde am procedat mai înţelept, dar nu uităm că suntem toţi doar nişte nicknames mai mult sau mai puţin consistente. La o sumară rememorare, regret cel mai abitir felul în care m-am referit la Alex. Leo Şerban prima oară când am făcut-o. Apoi, îmi cer scuze pentru toate derapajele din comentarii, pentru jigniri, insinuări oneroase - nu neg, mă caracterizează, din păcate. Pentru obrăznicii şi impoliteţuri. La bună vedere, pe când lucrurile vor intra în "ordinea lor naturală".

Scoborîtă tristeţe

Mircea IVĂNESCU

ea se va duce la culcare devreme, şi de acum
nu va mai lua, o vreme, masa de seară cu noi
aici, jos - (pustie va fi, fără ea, masa cu fum
îngheţat pe tăblie, a sufrageriei - şi goi

pereţii, arzînd cu o mată luminiscenţă -
fără de umbra ei). aici, în această joasă existenţă,
noi vom cina, încă ţinînd-o minte pe ea,
şi singuri, şi ştiind că ea tremură sus, undeva...

să ne alegem mişcările atunci, şi să spunem
- fără s-o credem - cînd ne mai aruncăm, fără să vrem,
privirile pe fereastră - să spunem că în această înceată

singurătate, se va deschide un cub de timp adormit
cu fiinţe, fără realitate, chircite la un cămin amorţit
şi pîndindu-i, fără credinţă, coborîrea, mereu amînată.

Alte versuri, EDITURA Eminescu, Bucureşti, 1972