Snobilimea citește “noi apariții” și ignoră vesel romane ca acesta! Zuleiha. Cilka. Circe. Stepanova. Morton. Lecturi de pisici! Pussy literatură.
Oroarea, pentru protagonistul Arvid, era aceea de a le semăna câtuși de puțin părinților săi - altfel, oameni “normali”, nici pe departe abuzivi, dar probabil un pic neatenți emoțional, un pic prea absorbiți de sine, ca atâția alți părinți de pe Pământ (care prin atitudinea asta self-absorbed fut pe veci destinele copiilor lor).
Pentru “a se deosebi” de ei, Arvid ar fi săvârșit orice act ieșit din comun, inclusiv - intuiesc eu - aceea de a se fi lăsat omorât, dacă i s-ar fi ivit “oportunitatea”.
Până acolo, însă, se putea mulțumi cu abandonarea cursurilor universitare, falimentul personal, eșecul asumat în iubire, cvasi-mizeria locativă, traiul de pe azi pe mâine (ca muncitor maoist, obiect al derâderii celorlalți “tovarăși”, care nu luau comunismul atât de în serios - nici n-aveai cum, într-un occident prosper de prin 1989, vremea când odiosul Zid al Berlinului cădea stârnind un norișor de praf în conștiințele cam încărcate ale intelectualilor europeni).
O peliculă destul de opacă de iluzoriu & defetism i se așezase, cu voia lui Arvid, peste felul cum ochii săi vedeau lumea.
Pentru noi evident autodistructiv, antieroul ăsta își lasă viața să-l trăiască și să-l poarte de colo-colo, în derivă. Aparent, fără un rost anume.
Aș spune că romanul de față este echivalentul izbitor de reușit (literar) al unui studiu psihologic despre deficiențele (și consecințele dramatice ale) transferului afectiv defectuos părinte - copil.
Cu certitudine v-ați confruntat cu întrebarea prostuță, dar foarte “populară”: ce i-o mai fi lipsit cutărui copil, apucat pe cărări greșite, ai lui i-au dat de toate; “numai ei știu ce sacrificii au făcut” ca să nu-i lipsească nimic! Nu trebuie să fii nici detectiv, nici terapeut faimos ca să ghicești (să știi) ce i-a lipsit: dragostea = să simtă că-i centrul atenției părintești.
Când asiguri odraslei “de toate” (materiale, educaționale), dar tu însuți (ca adult) rătăcești în infinitele tribulațiil conjugale sau în hățișul egolatriei, al disperatei tinereți de-a doua, n-ar trebui să aștepți să culegi numai roade fără viermi...
Dar cartea nu-i (numai) despre asta. E despre un copil “întârziat”, prins în trupul unui adult de 37 de ani, confruntat cu pierderea din nou, acum ireparabilă, a unui părinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu