La despărțirea de august, nervozitate, iritabilitate. Augustul a ales ca ultimele sale trei-patru zile să fie marcate de caniculă, stau în cază, nădușeală, două păhărele de whisky nu fac cât două de țuică. Abia dacă le simt - parfumul de caramel al băuturii scoțiene îmi iese pe nas, nu pute, ce-i drept, ca țuica, nici același efect nu-l are. Îl bei și te încarci cu gustul ăsta ca de prăjitură.
Sunt plin de cuvinte, de subiecte pe care n-apuc să le abordez, nu pot avea alte preocupări până nu epuizez ce e în mine, până nu obosesc suspiciunile și deruta. Căldura nu mă ajută. Doar maioul mi-e alb.
Clopotele frumos răsunătoare - catolice, bineînțeles, cheamă la prânzit. Oamenii, îmi închipui, ies cu pași mari și rari din biserică, se despart pe trepte, se salută cu un zâmbet, se simt mai buni, se îndreaptă spre casă, ținând de bunătatea aia ca de-o lumânare-n vânt.
Muzică pe texte de Tudor Arghezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu