În numai o zi, în decursul unei zile, m-au contactat trei oameni cu care crezusem că n-am să mai vorbesc vreodată. Cu o prezență de spirit de ultim moment, am găsit priceperea să mă fac de folos fiecăruia într-un oarecare fel.
Exagerez, desigur, importanța acestor regăsiri, dar m-am simțit ca mântuit. Oamenii aceia îmi stăteau pe conștiință (există în mintea mea o „insulă” populată masiv cu astfel de oameni care-mi stau...). Tăcerea lor. Absența îndelungată a semnalelor mele către ei. Tăcerea lor mă acuză - ar fi o formulare completă a enunțului început mai sus.
Mai târziu: frumusețea (omenească) expusă public chiar este insultătoare! E o calomnie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu