Sfârșitul lent al luminii. Miezul verii.
Jung: „Credința nu înseamnă nimic altceva decât o dorință de a crede, un fel de așteptare.”
Odată, am salvat, ascuns sub cojoc, un pui de căprioară. Pe loc l-am botezat și i-am zis Proțap. Avea să crească țanțoș și spătos.
Încerc de câteva zile să găsesc o formulare fericită pentru un gând despre iubirea de sine. Gândul a venit peste mine într-un moment nepotrivit. Nu l-am notat. Ideea păruse gata șlefuită, gata de folosit, o sclipire dintre cele rare. Un spirit. Concis, aforistic. Cum îmi place.
De atunci, am trimis-o unor oameni așa neisprăvită cum era, fără nici un ecou, însă. Era, de fapt, o poruncă inconfortabilă: iubește-te pe tine însuți așa cum ți-ai iubi aproapele. Iubirea de aproape fără iubire de sine e un alt nume de ocoliș dat dependenței.
Nu putem transfera iubirea de sine în contul altcuiva - e(motional)-banking. Cine nu se iubește pe sine îl iubește pe celălalt cu deznădejde. Combină ambele porții de iubire într-una singură: nebună, proiectivă, deznădăjduită pentru aproapele clipei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu