luni, 11 martie 2019

Bijuteriile familiei

Mă visez încercând să-mi însușesc niște bijuterii, fac parte dintr-o hoardă post-apocaliptică ce bântuie dintr-un ținut într-altul în căutare de comori zadarnice prin case pustii, ruinate. În urma noastră, focul.

N-are cine să pedepsească furturile. Nu mai există autorități.

Îmi donez verigheta de aur. Purtam două pe degete. Pe una dintre ele o cedez. Părea să fi fost pentru o cauză bună, dar asta nu mi-o mai amintesc.

Orașul e vechi, oamenii înșiși par vechi, or asta mă ajută să-mi stăpânesc mai bine timiditatea. Am respirat din fundul plămânilor. Mi-a plăcut.

Orașul e mic și te-ncrucișezi cu lume pe care n-ai dori s-o vezi. Cunoscuți din vedere etc. Mi-ar plăcea să fiu complet străin în oraș, incognito. Și să relaționez numai cu barmanii & chelnerii.

Oraș ponosit, trecători îmbrăcați inadecvat - prea gros. Cărți multe, lumină caldă, soare.

Vise bogate, noaptea & ziua, adevărate scenarii de film, filme pe care aș vrea să le urmăresc. Case pustii, coridoare betonate lungi de genul internat, mare, valuri, întunericul ce amenința în zare, gata să se năpustească, timpuri paralele, călătorii între acestea. Minore care se masturbează cu mișcări dezordonate în intimitatea camerei, picioare frumoase, bine dezvoltate cu mult înaintea restului trupului.

Niciun comentariu: