Iubești, pentru a fi sigur. Iubești pentru a fi sigur că celălalt te iubește (ori te va iubi) mereu. Nici un fel de a iubi nu este sută la sută dezinteresat. Nici măcar iubirea maternă, pentru care n-aveam până de curând decât cuvinte de slavă.
Toate iubirile au în spatele lor un scop, un mobil (un telefon mobil), o (enormă cantitate de) așteptare. Dorința de ramburs. Și pregătirea pentru a fi cumplit de dezamăgit, ascunsă simbiotic în procesul iubirii.
Cu toate că a rămâne imită vag, în oarece măsură, permanența și dă impresia de durabilitate, de nesfârșire, nimeni nu se poate păcăli întru totul, ca atare instabilitatea rămâne unicul adevăr, unica bogăție, iar conștientizarea acesteia - aproape un câștig.
A rămâne nu permanentizează nimic altceva decât iluzia permanenței.
Că stau eu nemișcat nu antrenează întreaga lume în nemișcarea mea. Timpul, viața, lumea - curg, se scurg.
Dorul. A-ți fi dor de cineva pe care-l poți avea oricând îmbogățește suferința, înfrumusețând-o, dă rost trecerii zilelor. Dorul după ceea ce n-ai avut nicicând sau a dispărut pe veci, însă, otrăvește clipele.
Toamna e aici, în ciuda gradelor. E o stare de suflet toamna. Te cuprinde, de-o lași să-ți pătrundă în oase. Toamna e absența unui plan, altul decât acela de a aduna și-a adăposti roadele pentru a fi, la urmă, consumate cât ține frigul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu