Cred că am citit maximum zece pagini din romanul lui Attila Bartis, Sfîrșitul, ca să pricep că asta-i cartea care n-aș vrea să se termine niciodată. Nici nu contează despre ce este, dacă e scrisă în modul ăsta până la final, e perfect! Citind, e ca și cum te-ai mângâia tandru dar stăruitor de-a lungul venelor cuprins de amintiri apăsând cu unghiile roase inegal sau netăiate indiferent la sângele ce începe să curgă țâșnind adunat în muguri mici roșii colo sau dincolo pe traseul săpat în timp și cu răbdare din șpațirul necontrolat al unghiilor netăiate pe piele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu