Este cât se poate de clar că Dragnea s-a autoinvitat (într-o bună măsură) la inaugurarea mandatului lui Trump și - neavând nici un fel de calitate oficială, care să fie cumva bună de încadrat în cutuma SUA, aplicabilă acestor evenimente - premierul nedesemnat scoate banul (țării sau partidului, nu e clar) și își achită participarea. Insul nostru devine, astfel, un mic (foarte mic) donator al lui Trump - marele licurici).
Cu excepția diplomaților acreditați în D.C., singurii posesori ai invitației oficiale, ceilalți își plătesc locurile cu „packages range from $25,000 to $1 million or more for both individuals and corporations” (NY Times). Este o metodă, devenită tradițională, de a sponsoriza elegant costisitoarele ceremonii prilejuite de învestitură.
„Invitații” se aleg cu „onoarea” de a fi sfințiți de particulele de salivă expulzate de vorbirea lui Trump, iar pentru asta se găsesc destui nătărăi dispuși să plătească. Printre ei, cu voia dvs, ultimul pe listă, Liviu Dragnea.
A mai fost unul înaintea lui, un personaj de-al lui Disney care, la o faimoasă înmormântare (Mandela), s-a strecutat cu grația unui bellboy în loja lui Obama, ca să-și facă selfie cu acesta, cam cum ți-ai face foto cu o raritate: cascada Victoria, femeia cu barbă, omul cu două capete, găina născătoare etc.
Amintindu-ne de bățoșenia naționalistă (copiată, ca toate cele) a lui Ponta, de protestul lui neîncetat că nu suntem colonia SUA, că suntem suverani, vrem respect și alte vorbe goale de acest fel și punând cele de mai sus în balanță cu faptul că s-a înghesuit să se tragă-n poză cu Obama, ce concluzie am putea trage? Oare nu tocmai prin comportamentul de pitic al unui Ponta (și acum, al lui Dragnea) arătăm cât de pitici suntem, ca popor, cu tot cu „liderii” noștri?
Acestea fiind știute, mă întreb de unde tot extragem, oare, pretenția asta gălăgioasă de a fi tratați musai cu mai mult respect de celelalte nații, mai ales de marile Puteri?! Păi, arătăm noi c-am merita respectul ăla?
