„Mami și tati” conducându-mă de mână înspre gaura aceea (insalubră, i-aș zice astăzi), situată în piața A. Iancu din Arad, unde, lângă poarta mare de lemn vopsită în verde prin care intram să ne vedem verișorii, neamurile, se vindeau - la cornet - cartofi prăjiți. Unsuroși, tăiați rondele, fripți ca acasă și doar sărați (din abundență, căci pe vremea aceea, sarea nu era spaima dietelor), ce masă copioasă! Și moartea era departe, și eram atât de bine împreună, noi trei, nu-mi amintesc ceva care să ne fi tulburat!
Doar timiditatea mea, „încurajată” de dezinvoltura ofensivă a verilor mei de la oraș. Nesimțirea lor urbană, ce pe mine mă încuia complet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu