joi, 31 iulie 2008

„Spaima” lui Vladimir Makanin sau nunta mortului

Era de presupus că pentru gazdă, pentru bătrânul Goşa Gvozdiov al meu, starea de încântare mută în faţa ecranului era normală. Felul lui preferat de mâncare. Felul lui preferat de fiecare zi. Pe care Goşa, mărinimos, îl împărţea cu oaspetele. La urma urmei, eu sunt musafir, el - gazdă. Nu-mi oferise (deocamdată) un ceai. Nu-mi oferise (deocamdată) sendvişurile bătrâneşti. Nici băutură...În schimb mă trata cu felul lui de a trăi.

Un mic fragment (nici măcar cel mai reprezentativ), unul rupt din cele 393 de pagini, toate remarcabile. Apariţia anului 2008. Cea mai bună carte despre... mine însumi din câte am citit. E atât de plăcut să-ţi simţi autorii favoriţi de până mai ieri cutremurându-se temeinic sub impresia lăsată de scriitura lui Makanin! E atât de tonic să fii contrazis în convingerile tale, ce-ți cântau mieros până mai ieri că „nu se poate mai bun şi mai frumos". Ba se poate! Să vezi zbucium pe mintea-mi, dedată să tot catalogheze pe etajerele ei, să inventarieze, să clasifice. Makanin nu seamănă - pentru mine - decât cu el însuşi. Despre Walser aş fi putut spune, frivol, că seamănă cu Milan Kundera, Despre Cortazar cel din povestiri, că e poe-kafkian, dar mai terifiant şi mai claustrofil decât ăştia doi la un loc. Vladimir Makanin, însă, şade bine cu un picior în Dostoievski (dar într-un Dostoievski cum n-a existat vreodată), cu curul în postmodernismul (rar) de înaltă calitate, şi cu alt picior în viaţa oricui se regăseşte în paginile sale. Cum să o zic mai pe şleau: asemenea spectacol beletristic cuprins între două coperţi trânteşti cu privire mută, ce nu îngăduie refuz, de pieptul celui mai apropiat prieten.

Spoiler (dar să nu mă credeţi pe cuvânt): un bătrân pensionar pare a fi intuit că, uneori, şi anume noaptea, Moartea mai şi doarme şi, de ce nu?, e destul de pudică pentru a pătrunde într-un budoar, ca să-și încaseze tributul. Plăcerea amantlâcului liber, lubricitatea deşănţată, sfidarea cronologiei îi fac rău de la stomac, o pun pe fugă. Prezentă în carte în forma ei nudă, ridicol-hidoasă, Moartea alunecă pe secreţiile abundente ale amorului furat şi nimereşte cu coasa mereu alături.

Dacă o să apucaţi cartea în mână pentru lectură, pregătiţi-vă apoi pentru o zi de concediu, luaţi-vă din timp liber de la muncă și: - Iubiţi-vă! Pe voi înşivă, aşa cum vă iubiţi numai... pe voi înşivă. Pregătiţi-vă să nu mai citiţi o oarece vreme nimic altceva, după aceea. Ar fi o lectură irosită. Viaţa post-Spaimă cere doliu, depresurizare. Rituri îndelungi de trecere.

În ce mă priveşte, oferind în continuare cuvântul mai încercaţilor reviewers, presimt că voi „produce" una din cele mai entuziaste, erotice şi inspirate tăceri ale vieţii mele despre această Spaimă.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Demult n-am mai citit asa recenzie misto, care nici nu se dorea a fi recenzie. M-ai convins, am trecut cartea pe lista. ;)

Hiacint spunea...

Ce sa zic, mare lucru mi-ai mai lasat de spus! Vai de mine si de recenzia mea :) Foarte bine scris, imi vine sa mai citesc o data cartea.

cristians. spunea...

Mulţumim.

Incze Klára spunea...

De miine concediu.
Azi: librarie - Makanin.
Imi voi gestiona in asa fel lectura incit sa imi mai ramina cel putin o zi libera dupa terminarea cartii:)

cristians. spunea...

După terminarea cărţii, am pus-o la locul ei în raft, eu - în transă. Am început să mă agit prin cameră, îndreptând una alta, aranjând în neştire lucruri, mai suflând un fir de praf.

cristians. spunea...

După Spaima, nu începi o carte a doua zi. Aşa cum există o înţelegere tacită între foşti amanţi să nu sară vreunul, repede, în braţele altcuiva, imediat după despărţire (aşa credeam eu că funcţionează neşte chestii în lume, cam prin 2003, îţi dai seama că mă înşelam...). Cum mă înşel şi acum.

Incze Klára spunea...

Ne inselam mai mult decit sintem inselati.

cristians. spunea...

Să tot fie chiar o nevoie de a fi înşelaţi, ca să putem apoi înşela? Drept e că, sperând în fidelitatea lecturii, mă înşel.

Incze Klára spunea...

Pina la urma, ce este fidelitatea, si cu ce se masoara?
Cita certitudine si cita platitudine exista in fidelitate? Si inselarea este, neaparat, un pacat?
Cred ca ma opresc aici cu intrebarile:)

cristians. spunea...

Un scurt răgaz între două trădări.