marți, 21 august 2007

Irecuperabil

Admir foarte mult oamenii din publicitate. Nu şi pe cei români! Ăştia nu au altceva înăuntru decât un scârbos şi scârbit histrionism. Ceea ce nu le ţine loc de inventivitate, de imaginaţie. Sunt fie prea „corecţi” (cuvânt ce devine tot mai odios, în accepţiunea mea), fie prea revoluţionari, şi în acest caz ultim, sfârşesc prin a se înţelege doar ei înşişi sau între ei. Ceea ce, de altfel, nici nu le displace.

Pe ceilalţi îi admir pentru că au puterea de a mă aduce în faţa raftului pe care se găseşte produsul prezentat de ei. Cu umor, cu argumente puţine, dar imbatabile (tehnic vorbind). Mai mult mă mişcă simplitatea şi realismul evident (la îndemână) al poveştii decât mai ştiu eu ce procedee sofisticate. Care falsifică. Orice e artificial într-o imagine - statică sau în mişcare - mă îndepărtează, mă face neîncrezător, mă pierde şi mă scapă. De aceea, mă şi simt oarecum „jignit” de filmele de anticipaţie pline de roboţi şi de planete cu gravitaţie aidoma celei de pe Terra.
***
La festivalul TIFF…snobii au ocupat deja toate locurile şi mă frustrează, şi mă irită cu legitimaţiile lor de rahat, atârnate de gât. Purtarea acestor panglici colorate le schimbă până şi felul de a călca. Mulţi „uită” să şi le scoată atunci când ies din „raza de acţiune” a evenimentului. În închipuirea lor, cartoanele acelea plastifiate le solidizează, le confirmă „statutul". Precar, de altfel, dacă pentru asta au nevoie de o bucată de plastic colorat.
***
La „Vărzărie” în Cluj, mănânci ca acasă. Gustul ciorbei e desăvârşit. E un strigăt de victorie culinară în războiul gastronomic zilnic. O "beţie a simţurilor". Ospătăriţa te serveşte cu o severitate oarecum familiară. Ştie că vei reveni, chiar dacă ţi-ar scuipa în farfurie. Gustul mâncării e vrăjit. Definitiv!

Bucătăreasa se află dincolo de tejghea. Apropo de statut. N-are legitimaţie. Dar îşi răzbună precara vizibilitate gătind orgasmic. Şi folosind un machiaj strident. Din când în când, o poţi zări la ferestruica prin care se face transferul de blide aburinde. Ospătăriţele evită la limită să nu se calce pe picioare. Arată a femei voluntare, dominante, care acasă bat totul: copiii, covoarele, cuiele necesare şi soţul.

Niciun comentariu: