Târziu

C.B. a fost mai mult decât un curs, un prieten sau un ghid. Costi a fost Bucurie. Bucuria acelor ani. Așa îl țin minte. Tinerețea absolut iresponsabilă. Nebunia dansului, iraționalitatea sunetelor, a bubuitului din boxe. Frumoasa umbră târzie a anilor hippie. Națiunea Rave.

Costi a fost începutul unei noi lumi sonore pentru mine. O lume din care nu am mai vrut să ies apoi. În care am crescut, iar acum lumea aceea face parte din mine. Costi a fost și 2Unlimited, și Nirvana, și Prodigy, Depeche, Scooter, Smashing Pumpkins și The Cure. Metallica. A fost The Doors!

În discoteca lui Costi, toate astea puteau fi ascultate, unele la zi, într-un orășel de nimic, pentru unii, și totuși - incontestabilul meu oraș natal. DJ cu atestat (ne tot repeta asta, deh, complex de Ineu), Costi a făcut în așa fel încât să ne simțim Acasă ca Afară. Au fost anii când muzica și dansul îmi țineau loc de călătorii, de bani, vindeca iubiri. El făcea posibil, în weekend, pentru setoșii de noi, tot ce noi absorbeam peste săptămână de la VIVA. Închideam ochii, desfăceam brațele și mă-nvârteam. Nimic nu mă atingea. Nu atingeam pe nimeni. Era orgolios, dar om fain și de treabă.

Un zâmbet subțire, învârtind la butoane, îl trăda, lăsa să se vadă cât de mult bucuria mea îl măguleste, faptul că mă făcea să sar până-n tavan, când strecura câte o Poison sau un Lownoise în playlist; eu învățasem să-i apreciez tehnica, selecția, răbdarea. Nu ai murit anonim! Acum te știu și toți oamenii ăștia. Vei rămâne pomenit aici, până dispare Google.

Mesajul MS Regele Mihai I

Românii și nașterea colectivă

Sunteți de acord că ne fălim cu Mădălina Ghenea de ai zice că noi toți am fătat-o ori am contribuit cu toții la concepția ei! 

Un neam întreg a donat spermă și ovule și ca o Simona Halep să se nască! 

Suntem și frumoși, și mari sportivi, și deștepți noi românii. Când dorim ca vreun campion să vină pe lume, tot neamul donează spermă și ovule și tot neamul poartă apoi sarcina. 

Odată născut, campionul ne aparține tuturor. Cu toții am pus mâna la sală să-l ajutăm să tragă de fiare. Am cotizat pentru masa lui/ei zilnică. Am alergat dimineața în locul campionului, în zilele când guturaiul l-a țintuit la pat. 

Iar când campionul începe să se urâțească, să șchiopăteze sau să nu mai câștige, îl asasinăm în presă și pe Facebookul nostru de mari scriitori de căcat ce suntem.

Românilor le plac (numai) câștigătorii. Existența câștigătorilor printre noi ne scutește pe noi înșine să mai jucăm. Cât timp câștigă, ne identificăm cu ei. Când încetează să mai câștige, devenim subit siguri că noi am fi făcut mai bine în locul lor, știind exact felul cum ar fi trebuit fostul câștigător să procedeze ca să nu fi pierdut.

Nu vă scuzați

"The world is cursed because people do not apologize for their sins or crimes or merely their cowardice, but it’s even more cursed because people apologize much too much—they use their regrets as a way of not really probing what they have done, as permission to persevere in their blindness, absolving themselves without having atoned or understood."

Ariel Dorfman - The Gospel According to García (The New Yorker)

Massive Attack feat. Hope Sandoval - Paradise Circus (Gui Boratto Remix)

Cortázar

Nu am putut termina Șotron. Așa cum n-am terminat nici Omul fără însușiri. Nu că ar avea cele două altă legătură de rudenie decât literatura.

Nu zic ca le abandonez. Dar adună praf de luni și, respectiv, ani de zile. Pe noptieră și pe raft. Mă întreb dacă nu cumva publicul admirator li se închină tocmai pentru că nu le-a putut pătrunde sensul? Mă întreb, nu afirm. 

Voința și abandonul lecturii

Voința și norocul lui Carlos Fuentes am citit-o până în punctul în care traducătorul Horia Barna îl "pune" pe Spinoza să taie "geamuri" pentru telescoape! Geamuri, nu sticlă! Acolo am abandonat-o. N-a fost singurul motiv. Motivul principal e legat de scriitura în sine. 

Oară

Odată am salvat, ascuns sub cojoc, un pui de căprioară. Pe loc l-am botezat și i-am zis Proțap. Avea să crească țanțoș și spătos, cu glezne groase, greu de ascuns sub ciorapii de lână.

Pe noptieră, în octombrie

"Iar răbdarea rezistă cel mai greu tăcerii"*

Adevărul despre oameni este că îi doare pe ei în cur unul de celălalt. Omul este zisa ființă socială și relațională (aș adăuga: și erotică) cu un interes clar: menajarea & neutralizarea mutuală a slăbiciunilor. 

Dorim ardent atenția și participarea depline și fără sincope ale celuilalt - asta e obsesia (temerea) ce ne mână să răspundem și noi, o vreme, cu aceeași monedă. Odată asigurate cele de mai sus, garda coboară și somnul anestezic se instalează. Ni se pare că totul ni se cuvine și că nimic nu mai poate fi destrămat. Sfera personală se vindecă și se reîntregește, după ce a fost devastată altădată de iubire, cei doi atingându-și din nou doar marginile. Ca în zilele de început.

Două nuclee ce se cercetează reciproc, cu rămășițe de curiozitate, de la distanța citoplasmei. Dacă n-a fost deprins pe parcurs cititul pe buze, comunicarea decade la cote nule. Altfel, sonoritatea și întelesul cuvintelor rămân un neputincios zgomot de fond. 

Slăbiciunile tămăduite aduc cu ele echilibrul interior și frigul în relație. Și o crudă, curioasă, dar explicabilă incapacitate de a mai empatiza cu celălalt. Așadar, o bună și mereu fierbinte relație ar depinde, invers proporțional, de viteza cu care slăbiciunile se tămăduiesc și dispar în timp. Uneori e suficientă și părerea unei tămăduiri...

____________

*Marius Chivu, O măsură a iubirii (Dilema Veche, nr. 609)

Băsescu - jocul (prost) de-a democrația

Că Băsescu a adoptat întocmai și peste noapte discursul (fals, răuvoitor & primejdios al) lui Ponta e știut. „Procurorii conduc țara” și alte asemenea baliverne de birt, căzând acum peste noi din cavitatea bucală a unui personaj politic, Băsescu, dintotdeauna profund nedemocratic (partea cu pro-americanismul său a fost doar o partitură de ochii lumii), nu cred să mire pe nimeni. 

 Dar despre tăcerea mâloasă a țuțerilor intelectuali și a celor din presa fostei curți a fostului președinte - nimeni, nimic? Toate tunurile cu pârțuri ale foștilor limbiîncuriști sunt direcționate către inofensivul Iohannis. Unde „inofensiv” nu este deloc o constatare apreciativă.

Moloko - Sing it Back

Slăbiți vorbind despre cum slăbiți vorbind

Dieta si nevoia de (confirmare) public(ă).

Așa cum ați ajuns să nu simțiți că trăiți cu adevărat decât (doar) atunci când dați "share" experiențelor voastre intime pe Facebook, tot așa iată-vă parcă nesimțind că slăbiți dacă nu VORBIȚI incontinent celor din jur despre drastica dietă culinară pe care o țineți. 

A vorbi în neștire despre dietă (eventual, și a converti pe alții la religia voastră legumicolă) vă face să credeți că slăbiți cu cel puțin 30% mai rapid decât cei care țin dieta (în mod discret) pentru ei înșiși. Practic, cu puțin efort imaginativ, slăbiți văzând cu ochii.

De fapt, nu va dura mult până să constatați că nici nu mai trebuie să țineți regimul: e destul să vorbiți în neștire altora despre acesta. La măcar zece noi adepți aduși în congregație, vă paște deja nemurirea.

Put me in

În POLITICO Magazine:

‘I doubt very much that Putin is thinking two or three moves ahead.’
'People around the world give Putin way too much credit as a master strategist. He’s an improviser and an opportunist of the highest order.' 

'It’s also only a matter of time before we see a surge of jihadist activity targeting Russians, both inside Syria and, I fear, on the streets of Moscow.' 

(Andrew S. Weiss vice president for studies at the Carnegie Endowment for International Peace, director for Russian, Ukrainian and Eurasian affairs on the National Security Council staff from 1998 to 2001)

'I think Putin’s primary motive is to assert Russia’s role as a superpower. He is using the old Soviet playbook of muscle and blackmail. The basic message is: You will listen to us, you will not exclude us from the conversation. The message is addressed squarely and solely to the United States.' 

(Masha Gessen, Russian-American journalist and author of 'The Man Without a Face: The Unlikely Rise of Vladimir Putin')