Am crezut cu tărie (și aș zice că - în continuare - cred) în aceea că lectura atâtor cărți va lăsa urme bune în mine, mă va face mai calm, mai omenos, mai tolerant, mai meditativ. Am îndoieli că lucrurile au decurs chiar așa. Încă mai sper, dar credința a pălit.
Nu acest gen de transformare este adusă de cărți. Cărțile mi-au apropiat, parcă, o lupă de ochi. Văd totul mărit, amplificat, crud, amănunțit. Sunt tot mai neîndurător cu ceea ce văd. Nu regăsesc în mine acel grad sănătos de resemnare. „Puțini oameni înțeleg că există un refuz ce n-are nimic comun cu renunțarea.” (A. Camus)
Sunt ostil, sunt mușcător, deși timid, lipsit de îndrăzneală în cele mai stranii împrejurări, dar agresiv - te miri când și cu cine. Sunt o plită încinsă, un arc întins, un replicar, un reactor...
Cărțile mi-au pus în mâini mai multe unelte, arme, modalități de a ieși din mine, de a deversa, cum îmi tot place să spun. Sunt un nazist gramatical, din cauza lor, sunt și un maniac al stilului, bine șlefuit sau din topor, dar - în mine - am rămas la fel de tulburat și dezorientat („o persoană foarte tulburată”), nestatornic, meteorologic - nu știu cum o să fiu de azi pe mâine, umoral până la maxima oboseală.
Cărțile m-au nepregătit pentru a fi în lume. O refuz, îi arăt gesturi obscene cu deget de muie, îi vandalizez icoanele făcătoare de minciuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu