duminică, 25 septembrie 2016

Sunete

Muzica nu e geloasă, dar acaparează, pe măsură ce ți se face mai dragă, tâlhărește - suflet și atenție, impune tăceri înaintea cărora nu mulți își regăsesc smerenia. Despre plăcerea de a asculta muzică se vorbește din ochi. Doar vocea mamei conține o putere de vrajă comparabilă cu cea a sunetului muzicii. Înainte ca muzica să tacă, nu mă interesează ce-ai făcut azi. Dacă crezi că poți, mai bine mi-ai descrie ceea ce simți prin a-mi recomanda să ascult un cântec!

Niciun comentariu: