Roth - ultimul as

Watercolor by J. C. Phillips 

Philip Roth, cel mai premiat scriitor american în viaţă (las deoparte că e şi cel mai haotic tradus în româneşte, bibliografic vorbind), se "opreşte" din scris - dacă aşa ceva e posibil pentru un om, în prag de 80, cu deformarea profesională de a întâmpina & a integra ficţional (la nivel psihic) realitatea, viaţa. Nu mă grăbesc să scotocesc aici după o dimensiune tragică a acestui gest, altfel, decent. Conştient de sine ca nimeni altul, când simţi că ţi-ai pierdut capacitatea de a fi frustrat şi de a te indigna, din care ţi-ai hrănit scrisul timp de decenii, alegi: te opreşti sau te faci de râs, vânzând doar litere lustruite, fără suflu.

În orice caz, cel mai mediocru roman de Roth, ca să-l parafrazez pe Assouline, e în mod cert mai bun şi mai cu nerv scris decât multe dintre apariţiile literare recente româneşti. Da, nu aveţi decât să vă smiorcăiţi neconsolaţi.

Dincolo de orice alte criterii statistice, Roth rămâne cel mai drag mie scriitor american. Cel mai drag american, generic vorbind. OK, la concurenţă cu Woody Allen (nu-mi plac decât evreii americani, ei dau substanţă, sarea & piperul, Statelor Unite). Cu vremea, şi-au făcut şi alţii loc în sufletul meu, însă la P.R. revin întotdeauna, după fiecare lectură "străină", cu o obsedantă fidelitate. Nu mă interesează alte păreri, onest o spun, aşadar nu vă obosiţi să contraargumentaţi.  

Tragică, şi-n cazul lui Roth, ca în acela al lui G.G. Marquez, e trecerea; timpul care, după anii '90, pur şi simplu a luat-o la goană. Din fericire, nu a fost în van. Aşa credem noi, însă ce ştim noi ce simt ei privind în urmă, ce simt ei privind înainte...

 “Sheer Playfulness and Deadly Seriousness are my closest friends.” - Philip Roth

LINK: La république des livres