„- Da, ştiu" - o fi înţeles ea întrebarea? „- Ştii ce se întâmplă acuma cu noi?" „- Da, ştiu". Fata, nimerită pe-aici de prin Weimar, a practicat pedagogic în Făgăraş cinci luni şi ştie bine româneşte. Stau şi se privesc cu dorinţă, fără a-şi mărturisi unul altuia ceea ce simt. În schimb, eu îi fac confesiuni inoportune pe marginea patului, la gura caloriferului, ţinând-o de mână - mâna ei, caldă, neobişnuit de caldă, uluitor, parcă românească.
„- Nu ştiu, încă", ochii îi sclipesc în mii de înţelesuri. Ce fel de răspuns e şi ăsta? „- El e prietenul tău?" „- Nu ştiu, încă". El nu-i propune, ea nu întreabă. Iubiri nerostite, între germani. Ci aşteaptă. Aşa au fost învăţaţi. Pasămite ca să nu sufere. Cinci luni şi deja ştie bine de tot româneşte. O fi înţeles întrebarea? „- Da, ştiu".
„- Nu ştiu, încă", ochii îi sclipesc în mii de înţelesuri. Ce fel de răspuns e şi ăsta? „- El e prietenul tău?" „- Nu ştiu, încă". El nu-i propune, ea nu întreabă. Iubiri nerostite, între germani. Ci aşteaptă. Aşa au fost învăţaţi. Pasămite ca să nu sufere. Cinci luni şi deja ştie bine de tot româneşte. O fi înţeles întrebarea? „- Da, ştiu".
2 comentarii:
Eu sa fi stiut bine de tot romaneste (adica atit cit stie ea, nici mai mult, nici mai putin) as fi intrebat: "dar tu stii?"
Româneşte, adică? :))
Fără glumă: nu ştiam, sigur că nu voiam, nu ştiam. Eram plin de pinot noir şi de impresia că oricine se poate oricând îndrăgosti de mine.
Trimiteți un comentariu