Nu era prevăzut că voi scrie, luasem cartea lui Jung despre vise (la care cred că „lucrez” de 2 ani), mă așezasem în fund, cu spatele sprijinit de turtitele perne, pregătindu-mă (să continui) să citesc.
A sta întins pe burtă și a-mi tensiona astfel, yoghistic, coloana este pentru mine exercițiul suprem. Altul nu fac. Aseară am mișcat puțin din genunchi. Ieri am făcut curățenie. Răcoarea nu mă invită să ies. Ieșind, mi-ar plăcea să văd oameni, dar mira-m-aș să fie mulți pe străzi, alungați de ploaie. Adevărul curat e că n-am nici un chef să ies.
Mă-ncearcă adesea o strângere de inimă gândindu-mă la Arad. Un loc pe care, în timp, l-am încărcat cu emoții negative - pare-se. Totul a început de la vizitele noastre de țărani săraci la neamurile „urbane” (tot țărani și ei, dar... parveniți). Contactele cu familia aia, cu verii mei, au lăsat urme de neșters până astăzi. Un complex ce și acum mă împinge să-i evit.
N-am avut parte de iubiri în Arad (mai bine că nu). Am purtat iubiri în Arad exclusiv împins de conjunctură (n-aveam unde altundeva, era singura localitate mai mare în care cunoșteam pe cineva). Am umblat mult pe jos prin Arad - de la un capăt la altul. Singurul neajuns ar fi fost să nu sosesc la gară înainte de plecarea trenului. Am umblat pe jos de la aeroport până-n centru și din centru până-n capătul dinspre Ineu al orașului, unde mă opream și speram să găsesc repede o mașină de ocazie către casă. Traumele sunt cele ce mă „leagă” pe veci de Arad.
Aradul a fost pentru mine orașul căruia trebuia să i te închini, voiai sau nu, pentru că toate cele importante aveau loc în cuprinsul său. Prima mea școală de șoferi, pe la 28 de ani. Primul examen ratat, la 14 ani. A doua școală de șoferi. Orașul în care coboram cu teama de durerile de cap ce se alipeau de mine după câțiva pași. Stângace și smerit înaintea imensității sale.
Orașul mare, în care nu mă pricepeam să fiu în largul meu, pentru că nici în mine însumi nu eram în largul meu. Nici în Ineu, nici acasă.
Sunt, totuși, acolo și câteva amintiri plăcute: niște petreceri, niște întâlniri neuitate, niște intersecții umane, câteva nopți, câțiva zori. Câteva vinovății atât de utile acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu