Miere de stupoare

 Cu stupoare și bucurie pentru dânșii, constat că și copiii de neoprotestanți au voie să se joace în zăpadă. Doar că ei nu fac om de zăpadă, ci Domn de zăpadă.

Ceai în Sahara - revizitat

 M-am întors de la ceai cum am plecat, poate ceva mai înmuiat de ploaia asta (zilnică) și cu mai puțini bani în cont.

Dacă vei aștepta la nesfârșit momentul „oportun” pentru a-ți bea ceaiul în Sahara, vei rămâne pe veci mereu nostalgic, fără a mai ajunge vreodată să-ți iei ceaiul în Sahara.

Așa că, renunți la toate prejudecățile și pretextele ce te opreau, abandonezi toate scuzele, lașitatea, și pornești, chiar fără un ban în buzunar, spre ceaiul acela care te așteaptă în Sahara.

De vei amâna prea mult să-ți iei ceaiul în Sahara, va trebui să te mulțumești, în cele din urmă, cu o ceașcă plină cu nisip.

Ceai în Sahara (The Sheltering Sky) - o capodoperă ce n-a primit nici un premiu, la vremea apariției sale.

Port și Kit (personaje principale) - două singurătăți cărora, cândva, li s-a părut, pesemne, că-s compatibile. Port, sperând să fie „absolvit” sufletește de peisaj, de geografia care-l pasiona atât.

Ceai în Sahara - o călătorie imposibilă. Ori: planul unei călătorii imposibile.

„(...) o nouă călătorie imposibilă care, în cele din urmă, devenea uneori realitate.”

Efeminare

 Cu mâinile alea atingi numai femei, cărți, pahare. Dacă ați observat o anumită delicatețe efeminată a bețivului... Așezat picior peste picior, gambele lipite, coapsele strânse, un pic înclinat înspre genunchi, uneori își cuprinde genunchii încrucișați cu palmele, are gesturi largi, tacticoase când fumează, scutură scrumul cu lovituri rare, precise, audibile, în corpul țigării. O adevărată cucoană.

„melci care mor lingându-ți tălpile goale”*

 La fiecare final de an, încercăm adesea să găsim consolare în trecut - resuscitându-l, îl reconectăm la aparate, iar el începe să respire din nou un aer mumificat, rezonanțe vechi, ai fi zis: uitate.

Mai am vin în pahar, în apartament s-a încălzit și miroase familiar a umezeală, de la infiltrații. Această prezență îndepărtată ce aduce o artificială bucurie. „Intenția în sine este un act al speranței.” (Toma D'Aquino)

Ca de obicei, prelungesc seara de duminică, ochi de nisip, pastila gândului, rucsacul cel mare și gras din dulapul plin de rufe. În pat, mă vor aștepta Pleșu & Liiceanu pentru o lectură  de câteva minute. Dâre de melc.

___________

*Alex Leo Șerban - Alte camere, alte glasuri de ieri, 2011