Întrebările interminabile - truc pentru a-ți paraliza inițiativa, evadarea, evoluția. Întrebările suspicioase, inchizitoriale, ce se insinuează până la sursa acțiunilor noastre, nu-și doresc răspunsul, vor doar să conteste, să încetinească lucrurile, să le oprească. Nu sunt, de fapt, întrebări, sunt afirmații în toată firea, sunt judecăți! Legat de recentul vis cu tata, care mă „oprima” întrebându-mă în neștire, niciodată obosit, niciodată epuizând. Reluând, când eram convins că terminase.
Ca atare, întrebările astea merg direct la motorul faptelor noastre, punându-i la îndoială funcționarea, încercând să-l gripeze prin exces de injecție, chestionare, surplus de raționamente aride. Raționalizând și despicând firul oricărei fapte, sunt șanse să o facem să apară într-o lumină rizibilă sau absurdă ori să pară o opțiune greșită. Altfel - ar fi fost mai bine. Pentru că acel alt fel nu e încă șubrezit cu întrebări corozive, ce dau apoi impotență.
„Să pui o întrebare filosofică exact în momentul în care e nevoie de ACȚIUNE este un truc al complexului matern.”
„Totul trebuie mai întâi gândit bine. Acesta este trucul favorit al animusului mamei.”(Marie-Louise von Franz - Problema Puer aeternus)
E ca și cum o altă „autoritate” pe care o găzduiesc în mine s-ar ridica prompt să mă cenzureze, complicându-mi înadins sintaxa și îmbolnăvindu-mi cuvintele cu prețiozitate și pompoșenie.
Nu-s obișnuit să smulg vieții ce-i al meu. Mă rătăcesc în intelectualizări, sufocat de gerunzii și de infinitive lungi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu