Jeni Acterian:
"Oare-l iubesc pentru că-mi rezistă, pentru că mă fierbe? Probabil că asta este totuși una dintre cauze. Atitudinea asta a lui în doi peri este una dintre cauze. E categoric seducător un om care nu știi precis ce vrea, ce e, ce gândește. Dar nu e asta totul."
"Sau sunt nebună și e o iluzie creată de dragostea mea pentru el și de foarte naturala dorință de reciprocitate (...)."
Da, da, da! :) Ăsta e rezonul: iubim pentru a fi iubiți (cum am mai fost cândva). Ne iubim pe noi înșine în celălalt, pentru a-l face suportabil. Și merituos. Odată "făcut" suportabil și merituos, avem justificare de a-l iubi și mai aprig. Apoi, tot ce eu însumi am proiectat în el/în ea se preschimbă în așteptări (indicatori de performanță) și, inevitabil, în dezamăgiri.
Persoana iubită nici nu e nevoie să ne dezamăgească prin vreo faptă sau vreo spusă proprie. Ne dezamăgim noi singuri, supraevaluând-o cu de la noi putere prin acea țesătură de așteptări pe care o aruncăm asupră-i, de cele mai multe ori fără a i le dezvălui.
Când e limpede că indiferența (răceala, cumpătarea, distanța) persoanei iubite ne sporește dragostea și atracția nu știu de ce ne mai trebuie dovezi despre latura sanatorială a îndrăgostirii! Dintr-o nelămurită formulă (socoteală) interioară rezultă înclinația de a poza în vulnerabili și lăcrimoși înaintea cuiva pe care-l dorim cucerit de partea noastră. Dacă ăsta nu-i un act infantil atunci ce e?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu