miercuri, 5 decembrie 2007

Le colonialisme excusable

Nu se face să îţi ceri scuze, tu, Franţă, pentru anii de glorie ai colonialismului. Poate să tot solicite asta şeful statului algerian oficialilor francezi. E ca şi cum România ar pretinde scuze Italiei pentru secolele de romanizare. Istoria de acum o sută de ani nu se judecă folosind îngustele tipare ale corectitudinii politice, nici morala de tip recent. Am oroare de comerţul cu... orori istorice. Plus că aceste păreri de rău sunt cerute de un stat semi-islamic (nu mai ştiu care e ponderea partidelor laice în guvernarea Algeriei), or islamismul şi corectitudinea politică... Oricum, Algeria se află mereu în prag de război civil, cu sau fără aportul Hexagonului.

Aş pretinde mai degrabă scuze Romei pentru retragerea aureliană, în urma căreia pe noi, proaspeţii români, ne-au aşteptat secole de lipsă de atestări documentare, în general între sec. IV şi XII, de întuneric istoric. Pădurile şi munţii "patriei" s-au populat brusc, şesul fu eliberat aproape complet, aşa încât ungurii şi alţi migratori au înaintat ca-n brânză, crezând sincer că ei au fost primii, eu îi înţeleg.

De când Sarkozy i-a numit (inspirat şi eufemistic, după părerea mea) racailles pe cei care incendiau periferiile marilor oraşe franceze este mereu acuzat că nu prea îi iubeşte pe arabi...Şi ce, era obligat? Treaba lui e să administreze, să asigure armonia în stat, nu să iubească. Cred că ştie foarte bine ce înseamnă să emigrezi, să-ţi părăseşti ţara natală, de la părinţii săi. Care nu şi-au făcut bagajele pentru Franţa ca să se instaleze la periferie, deşi evrei (şi oprimaţi, de regulă), nu au plecat din Ungaria nici ca să fondeze un mic kibuţ în Paris, sau oriunde, ori să îi înveţe pe autohtoni să poarte kipa sau yarmulke (cum s-au sforţat, în schimb arabii cu feţele alea de masă - purtate în jurul gâtului acum de toată Europa tânără), ci să beneficieze deplin de ambientul francez pentru a-şi asigura traiul şi, eventual, bunăstarea.

Am mai scris, printre alte "rele", sistemul colonial a încetăţenit pe unde a fost aplicat forme de guvernare moderne, dacă nu altceva. Căi ferate, drumuri şi acum practicabile, dacă nu altceva. Acum, graţie exportului de civilizaţie şi industrializare, statele foste colonii stau de la egal la egal la masa convorbirilor cu foştii lor colonişti. Coloniştii au adus, în plus, un limbaj comun, o piaţă la care fostele colonii au şi acum acces (Bătăliile pentru Africa). Ce şansă de dialog ar fi avut în prezent Africa (unde fiecare om e un dialect), dacă Europa nu ar fi adus acolo nişte limbi de circulaţie, cultura dialogului, cultura pur şi simplu? Nu o spun cu superioritate, mi-aş dori de multe ori să trăiesc în tufişuri decât printre laptopişti, pokemoni şi ipodişti. O constat doar şi atât. Şi asta, numai pentru că o ţară ca Algeria zgândăre (îl "instrumentalizează", conform limbajului diplomatic) încă subiectul acesta ofilit. Altfel, nu mi-ar păsa.

Dacă aş opta să trăiesc în Franţa de anul viitor, de pildă, nici nu mi-aş închipui să car cu mine toate proastele obiceiuri româneşti (ce?, opinci, mămăligă, scepticism, fatalism, încălcare cuvânt dat, catedrala mântuirii neamului?), iar pe cele strecurate mişeleşte prin bagaje, le-aş educa până la dispariţie. Ar fi (este) o contrazicere a ideii de imigraţie să mergi cu tot neamul în alt capăt de lume ca să trăieşti tot ca acasă, adică ghetoizat, obscurantist, fanatic religios. Şi să mai ai nervul de a solicita isteric patriei de împrumut să-şi adapteze cutumele după mofturile tale medievale.

Şi, ca încheiere: «Il n’y a pas d’excuses à faire, mais un long travail sur soi-même avec les autres. La morale ce n’est pas de l’histoire», înţelept afirmă filosoful şi ministrul Afacerilor Externe francez, Bernard Kouchner.

Niciun comentariu: