vineri, 29 aprilie 2016

Stânga laică recuperează Islamul

"La gauche n'est hostile qu'au judéo-christianisme." 
"La gauche est fascinée par l'islam comme elle l'était par les dictateurs au XXe siècle." 
"Aujourd'hui, en tant qu'il incarne clairement un mouvement anti-occidental, l'islam politique violent séduit ceux qui voudraient en finir avec ce vieux monde capitaliste." (Michel Onfray / Le Figaro magazine) 
"Le gauchisme est la maladie sénile du communisme." (Éric Zémour)

joi, 28 aprilie 2016

Opera și manopera română

Situația rușinoasă de la Opera Română din București este o lecție vie despre ce înseamnă, cum și din ce se naște naționalismul de doi lei feroce. Ce surse meschine are nevoia de apartenență tribală, nevoia de a forța și a întinde la refuz o etichetă națională pentru a-ți acoperi cu ea toate mârșăviile de om. (Reamintesc că, la Operă, mai mulți angajați, mulți încasatori de salarii sigure (degeaba), nu mai pot ei trăi & lucra de grija salariilor angajaților străini.)

Naționalismul provine din complexul neputinței, din lenea, din înapoierea proprie în raport cu Avântul străinului; naționalismul este a privi cu jind peste gard la capra lăptoasă a altuia (fără a concepe că ești liber să-ți crești și tu una); naționalismul este invidie față de străin, este teama de neprevăzut și nevoia de protecție de tip sanatoriu balnear; este reîntoarcerea la statutul unor sugari care își clamează trebuința acută de a fi apreciați & hrăniți necondiționat de statul-părinte, indiferent de prestanță & performanțele obținute. 

Naționalismul bolnav este atunci când pretinzi să fii promovat (și păstrat în funcție) doar pentru că, în buletin, aparții nației dominante și nu pentru cât ești de competent. În naționalism, cartea de identitate și cetățenia băștinașă întrec în valoare orice diplomă de competențe, întrec experiența, premiile și rezultatele obținute în alte părți ale lumii. 

Blestem în fiecare zi creierele care au clocit și au inoculat în capetele umanității ideea abstractă de națiune, acum puțin peste 200 de ani! În mod normal, apartenenței naționale nu i-ar fi fost permis să primeze în fața calității umane. Ideologii regicizi de acum 200 de ani mai bine ar fi reinventat Omenia și un mod de întrebuințare aferent. Mania națională servește drept substitut de personalitate pentru numeroșii indivizi (majoritatea) care n-au fost în stare să-și edifice o personalitate proprie. 

Unde mai poate fi regăsit în toată splendoarea lui acest naționalism putred de invidie? În miezul curentului de opinie ce se împotrivește ca românii (cca 3 mil.) din afara țării să aibă drept de vot (ignorându-se că sunt în continuare cetățeni cu drepturi depline și că au plecat în lume din cauză că țara îi vrea proști și prost plătiți). Ghici care e, de fapt, „problema cu diaspora” a celor rămași acasă? - E pizma pe BANII făcuți (deloc ușor!) de cei plecați peste granițe! Doar nu credeați că pe cei rămași în țară îi fute grija civică, electorală ori constituțională! Dacă i-ar fute această grijă, n-ar mai vota infractori...

duminică, 17 aprilie 2016

De ce (să) citim*

"Setea noastră de romane nu e nicicând mai puternică decât atunci când încetăm să trăim pe de-a-ntregul. După o deziluzie, o ruptură sau un divorț, ne aruncăm asupra cărților ca și cum doar ele ne-ar mai putea înțelege suferința. 
Stăm atunci "de vorbă" cu personajele romanului, le "citim" pe-ndelete, ne gândim mult la unele care ne-au plăcut sau proiectăm în acestea toate virtuțile, toate tentațiile și toate dorințele pe care le-am pierdut în persoana dispărută din viața noastră. 
De-ndată ce pasiunea romantică a zburat pe geam, deschidem larg ușa ca s-o primim în ipostază de carte."
________________________
*Alex. Leo Șerban - Dietetica lui Robinson, Curtea Veche, 2006

luni, 11 aprilie 2016

5 ani fără alș

Baiul cu alș este că a avut mare grijă, în timp scurt, să se facă de neînlocuit. Nu la Dilema Veche - care a rămas o foaie strepezită, de când el și alți câțiva au încetat să-i mai scrie în pagini. De neînlocuit este alș în viețile noastre blogosferice, în indignările noastre zilnice, în felul în care mă obliga să (mă) (re)gândesc... N-am mai întâlnit un fenomen asemănător lui alș, nici pînă la întâlnirea cu el, nici după aceea. 

Nimic nu lasă să se întrevadă că alș ar fi lăsat urmași. Alș plutea dezinvolt printre cuvinte, adora să se contrazică, să se întreacă pe sine ori să înșele așteptările, într-o continuă metamorfoză, expunând unghiuri minime loviturilor. Adora să se joace de-a șarpele-n sân, alunecându-ți din strânsoare cu un pas înainte de prag, taman atunci când gândeai că ești pe cale să-l vâri în casă și-o să-l arăți copiilor; ba te mai și mușca (dar nu mortal), înainte s-o șteargă.

Alș - omul viu din litere, cartea captivantă, obsesivă, pe care începusem s-o citesc în format manuscris - cu teamă & zgârcenie - și pe care am pierdut-o, cam după primele douăzeci de pagini. De atunci, n-o mai pot afla nicăieri! Am mai spus-o, poate, dar sub o altă formă: pentru mine, golul din locul în care, până acum cinci ani, se găsea alș s-a „îngroșat”, a prins carne, este acum o prezență în sine; trăim cu vidul de alș, cu dorul lui, cum am trăi cu prezența unui nenăscut pe care-l cunoaștem dinainte.

Strămutate în cei care l-au prețuit prea târziu, zâmbetul lui fin, știut, tăcerea lui de acum, neștiută, tronează și cenzurează, îmbie, îngăduie și țin la distanță - ca-n zilele bune. De n-ar fi o amăgire.

duminică, 10 aprilie 2016

Cuminecare

Canibalismul amoros, familial, care ne îndeamnă, fără putință de a-i rezista, să mâncăm tot ce gătește mama.

Ce se gătește acasă consumăm cu o poftă îndatoritoare, chiar dacă este bun, acru, iute, tare, ars, gras sau (prea) mult! Chiar dacă ne-am pus gata sătui la masă.

E o regresare mai mult sau mai puțin controlată (și reversibilă), o rugăciune pentru veșnicie (pentru permanență) prin exces gastronomic, pentru iertare, conform preceptelor unei religii absolut personale, căreia ne dedicăm mai convinși și mai devotați decât oricărei alte religii.

Regresăm ca să oprim, superstițioși, înaintarea (în vârstă), mâncăm alimentele gătite în casă pentru a asigura comuniunea (cuminecarea) cu membrii familiei - toate astea în speranța că ne vom aține definitiv în calea trecerii timpului.

vineri, 8 aprilie 2016

Sughiță

"Mă numesc Sebastian Ghiță, am 37 de ani și doi copii." (lacrimi, suspine, rumoare, aplauze răzlețe; se scandează în șoaptă: Șova și cu Sebi Ghiță trag de coada la fetiță)

vineri, 1 aprilie 2016

Vești bune

A apărut 2666 a lui Roberto Bolaño, în traducere românească! La Editura Univers. O performanță uriașă, îndelung așteptată.