miercuri, 8 iulie 2009

Andrei Pleşu despre Idolatrie, cu simpatie

Cred că bănuim bine cine-s figurile ”intelighente” vizate de articolul excelent, sfătos-jovial-muşcător, din Dilema veche - «Una, alta... » - al d-lui filosof, probabil că-s aceste triste pisici plouate care semnează/au semnat, elogii în EVZ, Cotidianul sau articole pertinente în ID. Nu prea contează numele, mai ales că i-am văzut cu toţii pe purtătorii lor scăpându-se pe crac de atâtea ori, fie cu emoţiune pro prezidenţială, fie cu indignare antianti. Despre oricine ar fi vorba, idolatria politică este un enurezis descalificant pentru orice membru al intelectualităţii de frunte. Mai ales, cum pare a spune şi dl Pleşu, când ai de ales mereu - într-o ofertă electorală atât de puţin generoasă, dominată de incompetenţă, promiscuitate morală, lipsă de educaţie - ”relele mici” şi nu o valoare în sine. Fireşte, era să uit, Pleşu scrie aşa pentru că este ”tonomatul lui Patriciu” (”tonomat”: da, fanilor, mulţumiţi-i preşedintelui vostru, încă în funcţie, că vă îmbunătăţeşte zilnic vocabularul colorat, de cartier, şi gândeşte pentru voi, ca să nu vă osteniţi, în lupta acerbă cu toţi licuricii, cu toate păsăricile împuţite - sau erau ţigănci?), nu că ar putea concepe aşa ceva cu mintea dumisale. Vai, cum am putut omite asta! Îmi cer scuze moluştelor fără discernământ probăsesciene. În rest, am dreptul şi eu, alături de dl Pleşu, ca elector mereu prezent la urne, să visez aici, în şi pentru România, ceea ce în alte părţi - tot din Europa Centrală şi de Est - este cu putinţă, nu este de domeniul oniricului. Mi-am permis să fac sublinieri pe text.

Nu există paradis terestru, nu există cetatea ideală, decît în minţile înfierbîntate ale unor vizionari utopici, dintre cei care vor să te facă fericit cu forţa, cerîndu-ţi, eventual, viaţa ca preţ echitabil. Adeziunea entuziastă la un partid sau la un politician, idolatrizarea unei fracţiuni a elitei conducătoare mi se par, de aceea, forme greu suportabile de naivitate isterică. Trebuie, fireşte, să compari, să alegi, să preferi, dar să o faci ştiind întotdeauna că te mişti pe un teren al aproximaţiei, al imperfecţiunii lumeşti.

Aşteptările nu trebuie să depăşească rezonabilul, simpatiile nu trebuie să devină pasiuni. Pe de altă parte, între a căuta răul cel mai mic şi a căuta cel mai mare bine posibil e o nuanţă decisivă. „Cel mai mare bine posibil“ nu e echivalent cu „răul cel mai mic“. „Cel mai mare bine posibil“ e un bine relativ şi, deci, e o versiune a binelui, în vreme ce „răul cel mai mic“ rămîne o specie a răului: e un rău, fie el şi relativ.

„Mai bun“ nu e decît cel care e cu adevărat mai bun. Cel preferabil nu prin contrast, ci prin calibrul său propriu, prin înzestrările sale reale, prin comparaţie cu alţii la fel de buni. Cu alte cuvinte, nu vreau un preşedinte mai bun decît contracandidaţii săi de ocazie. Vreau un preşedinte la fel de bun, cel puţin la fel de bun, ca omologii săi de prin alte ţări sau din alte vremuri.

7 comentarii:

als spunea...

parca spuneati k nu mai cititi 'dilema'?!...

cristians. spunea...

Spuneam că nu-mi mai fac abonament. Mă iritaseră cumplit mai mulţi companioni de-ai dv de redacţie: S. Sora, M. Florian, A. Gorzo. Fiecare în felul său. În acest nr m-a iritat (fără exagerare!) dl Voinescu, încă neconsolat că nu toată omenirea l-a însoţit în doliul dumisale pentru Pavarotti.

Ş-apoi:
1.Mi-e destul de greu să nu o cumpăr când o văd la tarabă. :)
2.Mi-a făcut din nou poştaşul abonament din oficiu...
3.Dl.Pleşu pare a-şi regăsi încet condeiul acid (iar când scrie astfel la adresa confraţilor de elită, care s-au rătăcit în adulaţie faţă de grobienii politicii, miam!), e păcat să pierd asta.

als spunea...

1 va inteleg, uneori o mai cumpar si eu, de joi - n-am rabdare sa mi-o iau a 2-a zi de la redactie
2 om atent, deh...
3 pai probl e materialu! cind are dspr ce sa scrie, e zeiss
(4 plus k si eu imi continui calatoriile, care stiu cita placere va fac ;)

ps si pe mine m-a enervat atit 'colegu sever', cit si 'the bright young scholar' m. neamtu... le-am dedicat un 3,14 ;P

cristians. spunea...

Ah, călătoriile alea! :) Dar musai să-mi spuneţi pe cine aţi văzut.

lol!!! "Bright young scholar" - cu asta mi-aţi făcut uichendul, pe bune. :))) E o caracterizare atât de compactă şi atât de sarcastică încât nu văd ce aş mai adăuga. Mulţam! Încă mă amuz! :)

Tre' să-i găsim (scuzaţi acest bovaric 'noi') şi lui Seve' una, tot pe-atât de concisă! Probabil că i s-ar potrivi ceva de genul "conservatorul fără partid", dar sunt conştient că asta (încă) nu străluceşte. Ne mai gândim.

cristians. spunea...

Vizitat 3,14-le. Aceleaşi m-au indispus şi pe mine.

Doar ştiţi că SeVe şi Michael Neamţu sunt 'aripa moderată' a autohtonismului ortodoxist conservator zis (eu zic) şi 'Răcnetul Carpaţilor'. Articolul pomenit de dv a fost preluat şi citat într-o veselie chiar de neprietenii 'scholarului' (da, se poate şi mai 'tradiţionalist', mai dacic, mai puritan de atât!, ăia-s neprietenii lui Neamţu, îl consideră prea papistăşit..., prea 'ecumenist', printre altele).

Iar tona de 'pilde' din rockul hard sau psihedelic, din jazz nu alungă nici o ţâră din impresia de băiat de altar uşor impresionabil şi pasibil a auzi 'şoapte divine' cauzate de calitatea îndoielnică a vinului de împărtăşanie.

Ah, aceşti născuţi-gata-maturi, care ne predică jazzul din cădelniţă!

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5871923-declinul-apusean-moartea-unui-idol-michael-jackson.htm

als spunea...

'predica jazzul din cadelnita' - bine spus!

daca o s-o folosesc o sa precizez sursa ;)

ps asta mi se pare si mie infricosator, la neo-conii nostri: li se pune 'schema ideologica' pe ochi & urechi si nu mai vibreaza - simplu & sincer - la nimic... artele sint 'filtrate' partinic :(

cristians. spunea...

Dar sunteţi invitatul meu! :)Al nostru, în general. Faites comme chez vous.

Încă mai încerc valuri de indignare şi port discuţii aprinse cu prietenii, reamintindu-mi intervenţiile băltind de prejudecăţi codrene, neaoşe, ale celor doi. Dar ma tratez.