vineri, 18 aprilie 2008

Memoriile M.S. Reginei Maria

Dan C. Mihăilescu prezintă în EVZ al 6-lea volum din însemnările zilnice ale Reginei Maria a României. Atât vă spun. Nu ştiu când o să-mi permit cele 6 volume apărute, deşi mi le doreeesssc. Regina scria mult... Mai întâi, prietenii ştiu, îmi trebuie noi rafturi pentru cărţi. Am tabu la noi achiziţii. De parcă l-aş respecta. Prietenii, însă, nu ştiu asta.

Un regal de feminitate regală. Ori de câte ori cutreier prin caietele reginei mă înfior fermecat de deplinătatea feminităţii sale. O nemaiîntâlnită însumare de calităţi. De-o parte senzualitatea catifelată, căldura iradiantă, nobleţea princiară, erotismul învăluitor şi maternitatea preocupată sau, uneori, uşor încruntată. De cealaltă, abilitatea diplomatică, energia debordantă, ambiţia şi plăcerea exercitării puterii, subtilitate şi echilibru în judecăţi, gesturi, verdicte.

Luna mai în Anglia. „Nimic, cu excepţia Maltei, nu mă face atât de fericită, fiecare picătură din sângele meu fiind inundată de bucurie, cu acel dor împlinit pe care fiecare creatură născută în Anglia o poartă în suflet pentru ţara natală. O iubesc, o iubesc, o iubesc.“ Ce o şochează şi acolo e credinţa comună, „legenda“ conform căreia „eu sunt cea care face totul, creierul Balcanilor“. Foarte bine. Dacă-i aşa, atunci am „cerut publicului britanic să fie corect în judecata lui şi cât mai generos posibil, pentru că ajutând România să trăiască şi să devină o ţară cu adevărat puternică, el se ajută pe sine. Cu cât Anglia o ajută să devină puternică şi prosperă, cu atât poate conta mai mult pe România, ca o barieră utilă şi civilizată împotriva pericolului pe care Rusia şi dezordinea ei o reprezintă pentru întreaga omenire“.

DAN C. MIHĂILESCU: O feminitate desăvârşită

2 comentarii:

ancussa spunea...

Cu Insemnarile... hai ca ne descurcam, dar cu biblioteca, e oleac' mai complicated. :)
Daca vrei o sa improvizez si la tine niste rafturi cum am facut la librarie. Sa stii ca arata bine, o sa-ti trimit fotografii ca sa studiezi oferta si sa-mi dai masurile. :P

Cristian SÎRB spunea...

Taci, bâză! Însemnările e cam scumpe, nu ştiu dacă vi le permiteţi. Nu am prieteni câte volume de însemnări au apărut deja. :) Şi, pe de altă parte, e scumpe...