Îmi ard degetele de febra găsitului, în timp ce-normal- prin cap trece vîntul fără praf, neavînd ce răscula. E onoarea(şi visul meu secret) să leg o vrăjitoare, Medeea, unde am citit eu cu ochii mari despre ceaiul cu piper, şi de unde mă credeam tare cultă în ceaiuri, văz că nu-s. Domnişoară vrăjitoare, să scrieţi mai multe, dar cu responsabilitate, că eu le încerc.

Şi partea a doua a descoperirii se cheamă Baton Rouge, pe unde mă plimb acum, în loc să mă încrunt pe o gramatică oarecare. Dar, după cum spune o mătuşă, asta tot cu un ceai se rezolvă...