Vineri fără lecitină,cu dileme(2)

Bine, nu e vineri. Doream numai să păstrez iluzia, fiindcă lunea suntem certăreţi. În ultimul timp ies din camera asta tot mai des, mă desprind de ea, vreau să spun. Aşa a fost cu aceste două zile, petrecute într-o aglomeraţie caldă, lipicioasă, de mînă cu o copilă dulce şi peltică. Îmi e ruşine că am călcat stîngaci prin lumea ei, încercînd să merg pîş-pîş sau să şoptesc. Tot ruşine îmi e de grupul umbrelor înalte care se cred stăpîne pe ele, rezonabile, ştiutoare; care vorbesc în locul tău şi te trag de mînecă sau îţi dau coate; sau îţi fac cu ochiul la vreo glumă; sau ţipă ca să aibă atenţie, micul moment de glorie, hohotele, controlul. S-ar părea că fetiţele hazlii şi băieţii prostănaci îşi amintesc mai multe, fac legătura între lucruri mai uşor, se concentrează în şi pe un lucru pînă îl epuizează, înţeleg şi ce nu ai vrut să spui. S-ar părea că oamenii nu ştiu mare lucru despre copiii lor. Asta mă sperie şi mai tare şi e un motiv serios să nu am copii. Cum intri în lumea aceea fără să strici tot?Coincidenţa aici

În fine, peste cîteva zile, mă desprind de locul meu, ca să fac pe turistul. O lume pe care o ghicesc că mă va înghiţi fierbinte, sufocantă, grea, ca mierea sau muzica portugheză. Începusem să scriu despre Dilemateca, metehne de scriitor 2, lectura de vară şi alte idei, am ajuns tot la mine. Aşadar, întru vindecare, mai bine se citeşte nefiltrat, mai ales că am impresia că o minte răcită în timpul verii nu e de încredere.

Leonard Cohen, notă

Să înţeleg că o selecţie de poeme ale lui Leonard Cohen va apărea în curînd? Sunt foarte curioasă ce a făcut statul la mănăstire din poemele lui şi ce vor face ele din obsesiile mele.

Vineri fără lecitină, cu dileme(1)

Mereu zic că-mi fac timp să scriu despre cărţi, mi se pare că le pierd pe toate, puţin cîte puţin; nu am nevoie de lecitină (sau am?) dar nu le simt ca fiind ale mele, dacă nu le fixez în scris. Nu ţin minte "citate celebre", dar cred că de la Borges vine ideea cu recititul. Asta îmi trebuie, să iau biblioteca de la capăt. Da'ce, crezi că se mai poate? Ca să nu mai vorbesc de lista uriaşă de cărţi care mă aşteaptă şi de cea cu cărţi pe care eu le aştept. Dacă blogul acesta ar putea suna periodic să-mi amintească "scrie, scrie, scrie", m-aş enerva şi l-aş şterge. Sau nu?
În ultima vreme, sunt ca un mecanism stricat: iau cărţi şi fac un munte lîngă pat, pe unele chiar le încep, cu entuziasm. Pînă la urmă, revin la aceeaşi, irelevantă şi de neînţeles. Pentru că e aşa, un loisir irelevant şi lipsit de înţeles. Totuşi, "şarpele din mine se hrăneşte cu cărţi", nimic mai simplu decît asta.

Am crezut într-un truc, chiar conştientă că e o păcăleală. Cînd îţi e frică să vorbeşti cuiva, scrii totul pe o hîrtie şi te priveşte ce faci cu ea pe urmă. Ei bine, nu ţine!

Noua estetică

"Le fantasme de perfection est un fantasme mortifère. Vouloir un corps parfait, c'est vouloir s'arracher au sien, c'est désirer mourir à son propre corps... "

Olivia Gazalé, un articol în Philosophie magazine, din care am găsit un fragment pe blogul lui Pierre Assouline. M-a pus pe gînduri "religia frumuseţii şi a tinereţii". Aproape că mă hazardez să spun că un corp e o himeră, un fel de proiecţie care exclude urîţenia, viciul, neputinţa. Şi că e obiect de cult(sau de investiţie) pentru întreţinerea proiecţiei. Cu alte cuvinte, din nou totul se petrece mai întîi în minte.

PS. Am poftă să speculez, dar tocmai îmi dau seama că expresia "mă doare tot corpul" mi se aplică. Cum să îl îmblînzeşti...
PS general: am descoperit ceva care se joacă puţin cu feţele. Astfel mi-am făcut curaj să mă văd bătrînă.

(poza de pe getty)

"Corpul virtual este imun, el nu moare decît în urma plictiselii şi a dezgustului de sine" Adrian Mihalache, în Dilema veche, 131.

scurtă însemnare despre monovorbiri şi spiriduşi

Bineînţeles, spiriduşii sunt nişte creaturi diabolice, oricît de jucăuş ar suna numele lor. Poţi obţine un spiriduş numai al tău, care să îţi facă poftele, destul de simplu, dar pactul e să îi laşi sufletul tău. Chiar şi aşa, oricare ar fi poftele, spiriduşul tot îţi mai face cîte o farsă. Asta mi-a povestit A. Parcă şi văd creatura, cu nişte ochi sclipitori, gura ca un punct sau ca o dungă (depinde dacă rîde sau dacă e serios). Trebuie ţinuţi într-o sticlă să nu fugă, să nu fie loviţi sau mîncaţi de broaşte.

Aşa. Povestea cu spiriduşul a fost doar o eschivă. În rest nu e bine deloc. Femeile grase cîştigă întotdeauna, o piesă al cărei autor nu îl cunosc, se joacă tot cu problemele de cuplu şi stîngăciile în vorbire (vreau să spun, monolog în loc de dialog, că nu îmi place formula "comunicare"), complexe şi frustrări. Nu am simţit tensiune printre rînduri, nu m-au convins versurile-descîntec gen
Iubitul mi-a dat piersici
iubitul mi-a dat pere
iubitul mi-a dat 50 de cenţi
iubitul mi-a dat un brînci pe scări!
Rar am văzut să se depăşească monologul. Fiecare o ţine pe-a lui. Poate fi subiect de teatru, de proză, de... Dar nu la nesfîrşit. Dacă trăiesc zilnic monologul, nu am motive să citesc un text despre bazat pe monolog, oricît de ironic ar fi (doar vorbeşte pe limba mea,nu?)

Niciodată nu mi-a plăcut lunea. Nu ştiu cui îi place ziua de luni. Pînă la urmă, poate nu sunt monoloage, poate fiecare vorbeşte cu spiriduşul răutăcios.

morţii nu stau pe ym

Să zicem că suferi de un sentimentalism care te face să lăcrimezi la gîndul morţii, dar nu te împiedică să citeşti ştirile despre accidente; să zicem eşti grăbit, nu îţi dai seama că un om nu moare atunci cînd îi pocneşte un vas de sînge, că un om poate fi mort de mult, chiar dacă face o figură frumoasă în societate; să zicem că eşti sensibil la suferinţa fizică, atunci. Totuşi, mi se pare grotesc şi trist să scrii un "odihneşte-te în pace" pe ym, morţii nu se plimbă pe ym, unii credeau că se plimbă pe styx, în rest nu am auzit să umble printre "lol" şi "brb".

pagina a doua

Dimineaţă, în cameră era o ceaţă plăcută, mirosea a zmeură. Mi-am amintit de nepotul doamnei S. El terminase cu examenele pe anul ăsta, era obosit după ce mersese cu trenul cîteva ore. A făcut o baie caldă, s-a îmbrăcat cu halatul albastru şi s-a întins pe pat. Aşa a murit. Poate că în camera lui tot a zmeură mirosea.

Existenţa reală

Într-un moment, apare cîte o carte-experienţă care mă transformă într-un cobai surprins şi ameţit că a dat peste el o aşa fericire de a fi manipulat.Însă nu se poate întîmpla a doua oară, se poate chiar ca o carte teribilă la prima lectură să pară stupidă la a doua (deşi nu cred). O dată a fost Zgomotul şi furia, într-o vară în care se dormea cu uşile şi cu geamurile deschise. Altă dată a fost Rayuela (Şotron) cu o copertă de un verde suspect şi cam îngustă. Acum citesc din nou Şotron şi asta ar fi cam a patra lectură, două normale şi două sucite, după cum a dorit monsieur Cortázar. Prima oară cobaiul ameţit şi fericit s-a plimbat pe străzi aiurea, pufnind de admiraţie la fiecare 5 minute, enervîndu-se de fiecare dată cînd trebuia să răsfoiască după schema 73-1-2-116-3-84 ş.cl., acestea fiind capitole, a ascultat jazz două săptămîni continuu, a iritat pe toată lumea vorbind despre experienţa sa şi entuziasmul i s-a dus ca un strop de apă în soare cînd a primit replica „da, bună carte”. Bună?! Acum cobaiul de faţă stă în linişte în casă la el, nu are pe cine irita, stă şi se miră ce poţi face la o adică din cuvinte, se uită la Talita în capot pe o scîndură între două ferestre, femeia asta a ieşit din carte de capul ei, se gîndeşte cu tristeţe că nu a văzut Parisul, dar poate nici nu e nevoie, i se pare încă şi mai trist că nu pricepe mare lucru.

Pe de altă parte, totul poate fi cuprins într-o carte, oricît am crede noi că ducem o existenţă reală. Cum să nu te sperii?

în concluzie

1. T.O. Bobe nu e doar un nume jucăuş, ci un poet care se ştie îndeajuns încît să nu plictisească.
2. Fosilele sunt peste tot, sare, piper şi ridicol.
3. Monica Cantieni e o fiinţă adorabilă de care nu ştiam pînă acum. O să îi cumpăr romanul, cînd apare.
4. Nu ştiu să socializez.
5. Cele de mai sus ar amuza o anume persoană, auzi, să socializezi!
6. Cafeaua din cofetăria albastră e mai bună decît cea de la terasa cu mult verde.
7. CFR-ul are o viaţă secretă de care am aflat, prin amabilitatea unor oameni "din sistem".
8. O sa mă plictisesc de moarte, dacă o să devin Aussländer.
9. Doresc să mă mut cu totul într-o librărie.
10. Dacă nu mă primeşte în librărie, pot să mă transform în raft sau jaluzea (există singular?!).

politeţuri

Azi am ţinut uşa unui domn. Am ajuns în faţa scării de bloc, am descuiat, am deschis uşa, am făcut un pas înapoi, l-am privit cum întră. M-aş fi simţit bine să îmi mulţumească, totuşi.

Comme c'est triste

Dada est votre saveur ici

!!!

Nu pot pricepe: pe ce principiu funcţionează omul ăsta care tocmai şi-a plasat maşina sub geamul meu, cu muzica lui infernală, care nu m-ar interesa, aşa cum pe el nu îl intersează a mea....trebuie un semn de întrebare, exasperare.De ce naiba nu pune sonorul pe "normal" şi îl ţine pe "tare, foarte tare, pînă nu mai puteţi"???!!!! pe cel care tundea iarba cu o maşină fumegătoare l-am înţeles dimineaţă, dar ăsta ce vrea de la mine?! Că nu am cerut nici taraf, nici serenade...

De unde acest sadism?

Se pare că mutra de intelectual atrage după sine toate nenorocirile pămîntului. Să mă explic: mutra de intelectual este atunci cînd te duci la cumpărături la nenea din colţ sau la magazinul x de peste stradă şi nu te mai găteşti (cum zice bunica). Aşadar, alura în sine este dată de cel mai vechi şi negru-spălăcit tricou din casă, singurii pantaloni care seamănă cu pijamale şi papuci de plajă. Durata medie a drumului este de 7 minute. Îţi faci şi listă (adică îmi fac), ca să nu uit ceva. Împotriva acestei călătorii iniţiatice s-au ridicat:
- vecinul care zugrăveşte şi a scos întreaga baie - toaletă, chiuvetă, plăci de gresie, duşul - în faţa uşii mele;
- două tiruri şi un autocar plin de turişti care erau prea mari să oprească la trecere;
- un şir lung de maşini care era prea lung să...
- o baltă mare în faţa magazinului, rămasă de la furtuna de aseară;
- o doamnă-fetiţă care se mişca lent, cum numai aceste fiinţe pot şi avea o listă mai lungă decît a mea plus o poşetă caraghioasă;
- un domn care mă salută din cînd în cînd, vădit şocat de noua ţinută (mai bine zis, mă saluta);
- din nou balta, din nou strada;
- cineva beat pe bicicletă care şi-a cerut întruna scuze că a trecut pe lîngă mine;
- iar paşi mari peste baia vecinului;
Acum sunt ca un ibric de ceai pe flacără prea mare.

terorism de cititoare

Mă tot învîrt pe aici, nu am stare. Trebuie să îmi manifest, prieteneşte, invidia:

cititoarea teroristă

De ce invidia? Cum văd o pagină goală, cum mă ia solemnitatea. Cum scriu despre cărţi, cum devin nesuferită, critic în loc să povestesc, întemniţez(îmi place cuvîntul) suflul cărţii în cuvintele mele pe veci. Cred că ar fugi autorii de mine, dacă m-ar cunoaşte :) Luciat nu face aşa, îmi place să o citesc, pentru că ştie să regleze distanţa.
De ce prieteneşte? Pentru că mi l-a făcut simpatic din nou pe Eco, pe care eram supărată că îl tot găseam citat pentru eseurile argumentative, pentru că m-a făcut să văd că am manii şi fixuri (da' nu numai eu), pentru liste şi recomandări "cicălitoare" şi mai ales pentru resuscitarea acelui organ fin pentru detectarea de cărţi.

Apropo, T.O. Bobe în Iaşi, sîmbătă. Numai pentru rotunjimile numelui, şi tot mă duc :)

Cui îi e frică de bătrîneţe?

Nu mi-e frică, silă sau milă de bătrîni. Chiar îmi plac. Cine ştie, poate din cauză că deja mă simt ca o babă. Îmi place de ei cînd vor să ţină pasul cu vremea; cînd sunt arţăgoşi; cînd joacă toată ziua cărţi; cînd îi văd în piaţă sau dimineaţa pe stradă, cu pălăriuţe; cînd îşi bîrfesc vecinii sau îşi duc nepoţii la plimbare; cînd îi văd cît de serios mă analizează; cînd îşi scot batista; cînd se plîng.
Îmi place de ei, fiindcă par picaţi în această lume pe care nu o înţeleg- cel mai adesea, aşa simt şi eu. Îmi plac stîngăciile cu care vor să ascundă că au rămas în urmă; "politica" pe care o discută în tren domnii, micile bîrfe ale doamnelor, răstelile, diminutivele, duioşiile. Îmi place că e aşa uşor să spui "sunt demodaţi", îmi place că abia aşteaptă să îţi povestească. La poveştile lor nu m-am plictisit niciodată.

Îmi amintesc de un profesor care îmi împrumuta cărţi. Am stat de vorbă ore în şir despre morţi şi clasici, despre "contemporani", nu uita să mă iscodească de viaţa privată, nu doar de lecturi. Cîteodată mai energic şi mai volubil decît mine, deja saturată cu mine. Cîteodată cu un plîns liniştit cînd plecam. Alteori cu mintea aiurea.

Nu e vorba de "amintiri pioase": cînd văd cîţi bătrîni sunt în oraşul ăsta, mă gîndesc că e de pe altă lume, că trăieşte în alt timp. De fapt, noi suntem intruşii în tihna lor, mergem pe străzile lor (dreptul primului venit?) şi ne înduioşăm, enervăm, ţipăm din cauza lor. Mai cred că puţin le pasă, ne văd ca prin ceaţă, ca pe nişte arătări.

scriitoare?

Ce am citit aici m-a făcut să mă gîndesc că nu am reuşit niciodată să o citesc pînă la capăt pe Virginia Woolf. Măcar ultima pagină, şi tot a rămas ceva neterminat. Orele nu mi-au fost de mare ajutor, ba din contra. Am impresia că senzaţia de discuţie intimă cu cititorul e falsă, "lucrată", că mă păcăleşte cu fragilitatea şi delicateţea cu care, să zicem, doamnele afişează o coafură "naturală", dar rezultată în urma hairstyling-ului.

Misoginisme nu am (self extinction?), însă mă uit în bibliotecă şi nu găsesc nici trei scriitoare. Îngrijorător...Cine are mai multe?

nu îmi vine să îl schimb, dar

...template-ul ăsta mă duce cu gîndul la nisip. Dacă nu vin detaliile "numai mie mi se putea întîmpla" peste mine, poate că nu voi sta toată vara cu ochii-n nisipul blogului.

Dilema şi viaţa inventată

Mi se pare mie sau Dilema chiar a trecut la o nouă faţă? Momentan sunt în timpul lecturii tipărite...despre Cuplu. Frumos, doamna de la doi şi cu domnul de la patru care îşi duc zilele împreună, mai văd un film, mai stau de vorbă. Necunoscut, "vrăjeala" pe ym şi sms. De citit Viaţa pe hîrtie, despre ciudata (ciudatul?) de Lois Fernandez, scriitoarea (scriitorul) cu cinci biografii şi vreo opt sinucideri plănuite. Iată, o viaţă-ficţiune.

Alte noutăţi şocante: - fiindcă a decis să plece la pescuit, el a ţinut un borcan cu viermişori în frigider, ca să rămînă proaspeţi.
- am găsit o scurtă înregistrare cu vocea Gretei Garbo.
- plec în vacanţă şi las masa pustie chiar pustie.

fără legătură

Ia să mă laud puţin:

Richard

(de aici se va afla că hiacint, nume de piatră, nu e totuna cu mihaela)


De aseară mă plimb prin arhiva României literare. Momentan mă abţin...totuşi, nu consideră necesar să caute pe cineva să le corecteze (titlurile) articolele(lor)?? Poate le mai citeşte cineva, chiar dacă sunt din 2002...

specimen considerat pierdut acum regăsit

Cum mergeam eu azi vesel-amărîtă (un ochi plînge, altul rîde) pe stradă, în faimoasa fustă cu buline, care a fost o alegere foarte proastă din cauza vîntului, am descoperit un om din categoria "care merită să moară", cum zice Woland. Am putut să rîd-plîng în voie (sonnenbrille) : nu era anormal ca subiectul să aibă blugi strîmţi, pantofi ascuţiţi şi un tricou mulat. Coafură à la pepe şi gestul acela nesuferit, care transformă o dimineaţă banală într-una de coşmar: mîna trecută peste păr dinspre frunte către codiţa de pe ceafă, în mod repetat, cu degetul mare tras în afară, altfel nu iese. După cinci manevre de astea, subiectul s-a oprit foarte concentrat în faţa unui geam pentru retuşuri. Pentru moment, mi-am imaginat cum ar fi ca toţi oamenii de pe stradă să îşi aranjeze părul astfel, în acelaşi timp, ca un ritual. Şi să se audă un scîrţîit uşor.

0 mailbox, 41 spam

Pentru atunci cînd primeşti doar spam, cînd la radio se aude aceeaşi melodie de cinci ori pe zi, cînd folderul uriaş de muzică pare să nu mai aibă nimic "bun", cînd ba plouă, ba nu plouă:

muzzletter

Cum ar fi să primesc sau trimit cîte o frază perfectă...măcar un cuvînt.

fleacuri

Ce gînduri îţi pot veni cînd stai şi asculţi flecăreala cuiva. Vezi cum îşi urmăreşte cu tenacitate ideea, nu renunţă la ea, oriunde s-ar muta conversaţia, simte că are ceva de spus. Sau nu are, dar vrea să toace, în ideea că poate umple un gol care nu dă bine. Sau dacă vrei să scapi de stînjeneala unei tăceri, cauţi să o umpli cu cîteva fraze tocite. Dacă sunt doi-trei oameni într-o cameră şi fiecare are cîte o idee fixă, timpul lor împreună va suna cam aşa:
- Hai să îţi citesc ce mi-a trimis george.
- Încă îţi mai scrie?
- Cine e george?
- Ei,aminteşte-ţi, eram noi într-o seară...
- A,da, tipul ăla.
- Cînd am pierdut trenul atunci.
- Auzi, tu mai ai cafea?
- Hai să vă povestesc o fază.
- Da' george mai stă tot cu ai lui?
- M-am dus acum vreo două săptămîni la o prietenă. Din întîmplare...
- Nu găsesc zahărul.
- Nu, cred că s-a mutat.
- ...am întîlnit pe alta. Oricum, să mergi singur cîteva ore cu maşina...
- A, dar unde ai fost?
- Nu mai pune zahăr. Te trezeşte mai bine.
- Asta e ca faza aia cînd vrei să mă păcăleşti, îmi arăţi o frunză de salată şi zici că e supă.
- Şi cum vă povesteam, am întîlnit-o pe fata asta, ioana parcă, în timp ce mă duceam...
- Cîte linguriţe de cafea pun?
- De cînd nu l-ai mai văzut pe george?
- Ei, hai că eşti comic.
- m-am dus cu ea într-un bar
- pune tot pachetul
- mai bine de două luni
- te ţii de glume,dragă.
- care din voi ştie să dea în cărţi?
- şi nu ţi-e dor de el?
- nu cunoşteam oraşul deloc
- vezi că sunt ceşti curate în dulap
- melodia aia din piesă...o ştii?...am auzit-o într-o reclamă chiar ieri.
- era cam gol cînd am intrat noi.

usw. În tot timpul ăsta, poţi să faci o grămadă de lucruri în mintea ta, să îţi reciţi versuri amestecate, să rezolvi probleme despre refracţie şi focalizare, să te visezi călătorind. O fi din cauză că l-am citit pe Ionesco de curînd, văd rupturi în conversaţii şi oameni care se înţeleg numai pe dos. Îmi vine să rîd.

unde m-a trimis dante

The Dante's Inferno Test has banished you to the Ninth Level of Hell - Cocytus!
Here is how you matched up against all the levels:

Level	Score
Purgatory (Repenting Believers)	Very Low
Level 1 - Limbo (Virtuous Non-Believers)	Very Low
Level 2 (Lustful)	High
Level 3 (Gluttonous)	High
Level 4 (Prodigal and Avaricious)	Moderate
Level 5 (Wrathful and Gloomy)	Very High
Level 6 - The City of Dis (Heretics)	Very High
Level 7 (Violent)	Very High
Level 8- the Malebolge (Fraudulent, Malicious, Panderers)	High
Level 9 - Cocytus (Treacherous)	Extreme

Take the Dante Inferno Hell Test


verrrry funny!

azi fără titlu

Mă trec fiori cînd văd cum pictează fata asta.
Am găsit un volum de Heinrich Mann pe care nu îl aveam şi mi-am amintit cum a spus T. că acest Heinrich scrie chiar mai bine (în fine, nu ştiu ce ar vrea să spună acest "mai bine") decît fratele său, care e mult mai cunoscut. Şi Ianoşi zicea în volumul lui ceva similar, deşi s-a ocupat amănunţit de Muntele vrăjit, ca să arate că e un roman total despre mintea şi complexele germanilor (şi melancolia ca boală cronică)."Ţara huzurului"(Im Schlaraffenland) de H. Mann, deci. Fata care vinde cărţi m-a întrebat ce voi face cu vechitura asta. Nici eu nu ştiu.

conştientă de intutilitatea unei ruine

Iată un hohot de plîns la ruine
"Din ruine iese o fată şi plînge de dragul unei
luminiţe albastre. Aşa au vrut: să o vadă plîngînd
ascultată de molozul din jur. să mă duc la ruine să
tacă odată să plîng şi eu pe ascuns.
Aveam un prieten richard în care după o vreme
s-au adunat cărăbuşi amîndoi închideam apele unei
singure sărăcii- pune cerul în foc! se spunea.Pune
un hohot de plîns la galere!
Eu şi un prieten richard ne ascundeam la ruine
întrebam cum putem cuceri europa(acolo)
drăgălaşe haimanale dintr-o ţară de est şcolari
vineţii într-un pîlc de ruine. Îmi vine uneori
să dau cu capul de zid fata aceasta dar cum
să o dau.Mult timp mai trece ramură putredă în ochi
de copilă mult timp nebunia nu-i decît o coamă de
mînz. Un anume prieten richard îmi vorbeşte şi astăzi
prin somn."AD
E dimineaţa fără somn în care aş pleca pe munte, în căutarea unui loc care nu mai este; poezia asta îşi are locul într-o carte, desigur, într-o bibliotecă alfabetică, dar e dovada că locul acela a existat. Nu e o greşeală cînd dintr-un om rămîn cîteva hîrtii.